Antena 3 CNN Actualitate CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2018. Imagini năucitoare cu președintele Croației pe scenă

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2018. Imagini năucitoare cu președintele Croației pe scenă

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2018. Imagini năucitoare cu președintele Croației pe scenă
15 Iul 2018   •   21:20

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2018 Naționala Franţei a câştigat al doilea său titlu mondial, după ce a învins echipa Croaţiei cu scorul de 4-2 (2-1), duminică, pe Stadionul Lujniki din Moscova, în finala Cupei Mondiale de fotbal 2018, din Rusia.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2018 În mod surprinzător, naționala franceză a fost eclipsată la festivitatea de premiere de cineva. Nu de președintele Rusiei, Vladimir Putin, nici de cel al Franței, Emanuel Macron, ci de cel al Croației, doamna Kolina Grabar-Kitarovici.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2018 De altfel, aceasta își începuse recitalul încă din tribuna oficială, acolo unde l-a copleșit pe omologul ei francez, cu îmbrățișări, cu țineri de mână. Și asta chiar sub ochii soției lui Macron.

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2018 Ușor surescitată, îmbrăcată în tricoul Croației, doamna Kolina Grabar-Kitarovici și-a continuat recitalul pe scena de premiere, în ciuda ploii torențiale care cădea. A îmbrățișat cu căldură fiecare jucător croat, a îmbrățișat și arbitrii și nu i-au scăpat nici jucătorii noii campioane mondiale. Iar în momentul în care președiintele FIFA, Giani Infantino, voia să ducă trofeul câștigătorilor, a agățat cupa ca să o sărute.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstou, candidatul comun PSD-PNL în Bucureşti
x close