Antena 3 Actualitate Ce își doresc românii de Moș Nicolae cel aducător de daruri

Ce își doresc românii de Moș Nicolae cel aducător de daruri

de Georgiana Adam    |    05 Dec 2021   •   12:37
Ce își doresc românii de Moș Nicolae cel aducător de daruri
Sursa foto: Antena 3

Mai sunt doar câteva ore până când Moş Nicolae va lăsa în ghete cadouri. Nu doar cei mici îl aşteaptă pe bătrânul darnic. Adulţii au şi ei dorinţe pe care speră ca Moşul să le îndeplinească. Aceştia îşi doresc în special sănătate, linişte, dar şi poate o mărire de salariu.

Pe 6 decembrie, românii îl sarbatoresc pe Sfântul Ierarh Nicolae, patronul marinarilor şi al copiilor, salvatorul celor din temniţă şi primejdii, ajutătorul săracilor şi al celor nedreptăţiţi, protector al fecioarelor şi al călugărilor.

Dacă cei mai mici îşi doresc dulciuri şi jucării de la Moş Nicolae, când vine vorba despre de adulţi aşteptările sunt ceva mai mari.

Ce își doresc românii de Moș Nicolae

"Anul acesta, de Moş Nicolae mi-aş dori multă sănătate, în primul rând. Mie şi familiei, la toată lume", spune o femeie.

Chiar dacă bugetul oamenilor este mai mic decât în anii trecuţi, magazinele nu au dus lipsă de clienţi.

În Târgu Mureş de exemplu, oamenii s-au pregătit din timp cu cadouri.

Sfântul Nicolae este sărbătorit în fiecare an pe 6 decembrie şi este prima mare sărbătoare a lunii.

Ce spune tradiţia despre Moş Nicolae

Conform tradiției populare, în nopțile sfințite de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi, muritorii de rând, se spune că preț de o secundă Sfântul Nicolae poate fi văzut stand în dreapta Domnului.

Sfântul Nicolae este cunoscut și ca „Moş Nicolae, aducător de daruri”. Cronicile consemnează că încă de mic copil s-a învrednicit de darul facerii de minuni, de aceea el este recunoscut şi ca „patron al copiilor”.

Pe vremea când era la Mira, cu autoritatea sa de episcop, a poruncit să se dărâme capiştea idolească a Artemidei, zeiţa naturii şi a vânătorii, iar aurul rezultat de la „demolări” l-a transformat în ajutoare pentru copiii orfani.

În vremea unei secete cumplite, cumpără cu mari eforturi grâu tocmai din Italia, împărţindu-l apoi la săracii înfometaţi.

Tot el salvează onoarea unui tată văduv şi a celor trei fete ale sale, tată nevoiaş, care din cauza cumplitei sărăcii era pe punctul de a-şi „vinde” fiicele unor bogaţi amatori de plăceri, spre a- şi putea asigura traiul zilnic, fără a conştientiza, însă, că o fac spre a lor pierzare sufletească. Aflând de intenţia lui disperată, episcopul Nicolae aruncă noaptea, de trei ori la rând, în casa lor câte o pungă de galbeni.

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii îl așteaptă pe Moș Nicolae

Copiii știu că trebuie că ghetulele sau cizmulițele lor să fie lustruite, deoarece Moș Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri celor cuminți. Copiii neascultători primesc o nuielușă, menită să îi atenționeze și să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinții și bunicii lor. Pentru Moș Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-și da seama dacă un copil a fost cuminte sau rău.

Chiar dacă Moș Nicolae este mereu grăbit să ajungă la copiii din întreagă lume, acesta își face timp să asculte și dorințele fiecărui copil în parte. Conform tradițiilor românești, Moș Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, ajută pe toți cei nevoiași, orfanii și văduvele, este stăpânul apelor și salvează corăbierii de la inec, protejează soldații pe timp de război.

×
Subiecte în articol: Mos Nicolae romani copii
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal
Parteneri
x close