Antena 3 CNN Actualitate Cel mai CONTROVERSAT sistem de supraveghere la nivel mondial ar putea fi introdus şi în ROMÂNIA. Cum vei fi URMĂRIT

Cel mai CONTROVERSAT sistem de supraveghere la nivel mondial ar putea fi introdus şi în ROMÂNIA. Cum vei fi URMĂRIT

Cel mai CONTROVERSAT sistem de supraveghere la nivel mondial ar putea fi introdus şi în ROMÂNIA. Cum vei fi URMĂRIT
de O.P.    |    18 Iul 2013   •   05:53

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă vrea să introducă şi în România cel mai controversat sistem de supraveghere la nivel mondial. Sistemul PRISM, care presupune spionarea la scară largă a comunicaţiilor,  a provocat un scandal uriaş, Statele Unite fiind acuzate inclusiv de parteneri apropiaţi, cum ar fi Franţa şi Germania, că au interceptat milioane de convorbiri. Într-un interviu acordat Hotnews, Ghiţă încearcă să îi convingă pe români că... e bine să fie ascultaţi de SRI!

Deputatul PSD, Sebastian Ghiţă îşi justifică iniţiativa legislativă prin argumentul că segmentul cartelelor pre-plătite, vîndute de operatorii de telefonie mobilă, nu este acoperit de interceptările făcute de SRI. Din această cauză, cele mai multe infracţiuni economice sunt puse la cale de pe astfel de telefoane, care nu pot fi înregistrate. Parlamentarul susţine că de multe ori este invocată protejarea vieţii private, prin neinterceptarea convorbirilor efectuate de pe cartele pre-plătite "dar, de fapt, se doreste apărarea libertăţii la infracţiune".

SEBASTIAN GHIŢĂ deputat PSD: "Mâine veţi vedea că reţelele de prostituţie se mută din discoteca din Mizil pe Facebook, de fapt s-au mutat deja, ştiţi bine. Româncele de 15 ani o să fie racolate de pe Facebook şi proxeneţii nu vor mai sta în România, vor sta în Palma de Mallorca, şi trebuie să fim în stare să blocăm lucrul asta, altfel o sa fim carne de tun."

Proiectul privind interceptarea cartelelor pre-plătite şi conturilor de pe internet ar putea ajunge în Parlament în această toamnă. În SUA, programul ultra-secret prin care Guvernul îşi spiona cetăţenii dar şi pe oficialii altor ţări, denumit PRISM, a fost făcut public de un fost angajat al CIA, Edward Snowden. Interceptările făcute de americani au vizat şi oficiali europeni. Asta a stârnit un val de reacţii negative la adresa lui Barack Obama. Cancelarul german, Angela Merkel, dar şi preşedintele francez Francois Hollande, au cerut oprirea interceptărilor.

Mari companii americane precum Facebook, Microsoft, Apple sau Google au semnat angajamente cu serviciile secrete americane pentru a le furniza informaţii. Datele erau adunate pe baza unui mandat de siguranţă naţională care viza atât cetăţeni americani cât şi străini. Preşedintele SUA, Barack Obama a dat asigurări că programul foloseşte doar cuvinte-cheie în căutările sale şi nu citeşte conversaţii întregi, astfel că nu poate fi numit un atac la drepturile omului.

×
Subiecte în articol: spionaj comunicatii SRI
Parteneri
Harta clanurilor interlope din estul României
x close