Antena 3 CNN Actualitate Comisarul Christian Ciocan, scandal la Secția 4 de Poliție. A încălcat legea de 7 ori și a fost amendat cu 6.000 lei

Comisarul Christian Ciocan, scandal la Secția 4 de Poliție. A încălcat legea de 7 ori și a fost amendat cu 6.000 lei

Comisarul șef Christian Ciocan a încălcat legea prin 7 fapte. Supărat, acesta a făcut scandal la Secția 4 de Poliție din Capitală și s-a ales cu o amendă de circa 6.000 lei, cu plăcuța cu numărul de înmatriculare reținută și dreptul de a conduce pe drumuri publice suspendat timp de o lună.

o_1f9vuhphi136119ql1lf916ub1ih4b.jpg
Sursa foto: Agerpres
de Andreea Ştefan    |    07 Iul 2021   •   10:40

UPDATE 16.30 Ministrul de Interne, Lucian Bode, cere anchetă în cazul comisarului șef Christian Ciocan. Comisarul a fost înregistrat în timpul unor discuții dintr-o secție de Polițe din București și a fost acuzat de sindicaliștii de la Europol că i-a amenințat pe polițiști.

„În urma apariției în spațiul public a unor imagini referitoare la o situație înregistrată în municipiul București, cu referire la respectarea prevederilor rutiere, în care sunt implicați angajați din diferite structuri ale MAI, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a solicitat efectuarea de verificări pentru stabilirea datelor exacte și pentru o informare corectă a opiniei publice. În funcție de rezultatul acestor cercetări, vor fi dispuse măsuri legale în consecință”, au anunțat reprezentanții MAI.

Știre inițială

Potrivit Sindicatului Europol, atitudinea și comportamentul manifestat de Christian Ciocan au fost scandaloase.

Acesta a recurs la amenințări, intimidări la adresa agenților de poliție și jigniri, supunând că aceștia nu cunosc legea.

”Ciocan a pătruns pe o stradă unde acționa indicatorul „Accesul interzis” și la solicitarea agenților a refuzat să se legitimeze, așteptând probabil să fie recunoscut de la televizor.

Ulterior, agenții de poliție au constatat că autoturismul condus de Ciocan are ITP-ul expirat din anul 2018, autoturismul nu era asigurat, lipsea una din plăcuțele de înmatriculare, nu avea actele asupra lui și a refuzat să respecte indicațiile polițistului”, a transmis Sindicatul Europol.

Pentru cele 7 fapte, comisarul a fost amendat cu aproximativ 6.000 lei, iar ca măsuri complementare a fost reținută plăcuța cu numărul de înmatriculare și i-a fost suspedat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 30 de zile.

”Îi felicităm pe colegii Secției 4, pentru că nu au cedat presiunilor lui Ciocan, care le-a adresat o serie de jigniri, afirmând inclusiv faptul că nu înțelege cum își permit niște agenți să îl amendeze și să îi țină morală. Acest incident este dovada vie că vremurile se schimbă în sistem iar legea este aplicată indiferent că vorbim despre cms. șef Ciocan sau despre un simplu cetățean.

Așteptăm cu mare interes reacția MAI cu privire la acest comportament de cea mai joasă speță manifestat. Rușine Christian Ciocan!”, a mai transmis Sindicatul Europol.

×
Subiecte în articol: christian ciocan
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close