Cazul împotriva lui Călin Georgescu are în centru mărturia unui preot fără parohie, în trecut ofițer MAI, care a fost șeful Serviciului de Protecție a Informațiilor Clasificate de la Senat. Ion Negoescu are calitatea de martor în dosarul în care procurorii DIICOT cer arestarea lui Călin Georgescu, dar fără el întreaga afacere păguboasă nu ar fi avut loc. Negoescu este cel care i-a făcut cunoștință fostului candidat la prezidențiale Călin Georgescu cu omul de afaceri Răzvan Leu. Potrivit surselor Antena 3 CNN, fostul ofițer MAI a mărturisit cum a avut loc întreaga afacere.
Ion Negoescu este unul dintre personajele principale din ancheta împotriva lui Călin Georgescu. În prezent preot fără parohie, Negoescu slujește, alături de alți doi preoți, la biserica din comuna argeșeană Mioarele. El a fost adus astăzi la audieri în fața procurorilor DIICOT.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, acesta a mărturisit tot și a oferit anchetatorilor detalii prețioase, care vor fi analizate mâine de judecătorul care trebuie să decidă dacă fostul candidat la prezidențiale va fi arestat pentru 30 de zile.
Cine este Ion Negoescu
Înainte să fie preot, Ion Negoescu a avut o carieră îndelungată în poliție. El a făcut Academia de Poliție în 1997. A fost ofițer MAI timp de mai mulți ani și a anchetat infracțiuni economice. El este cunoscut ca simpatizator al regimului sovietic, fiind semnalat inclusiv în anturajul politologului rus Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin.
În perioada 2018-2021, Ion Negoescu a fost șeful Serviciului de Protecție a Informațiilor Clasificate, Registratură și Arhivă din cadrul Direcției de Control Juridic și Securitate Internă a Senatului României, prin delegare de la MAI, având astfel acces la informații clasificate.
Ion Negoescu este omul de legătură în acest caz, fără el Leu și Georgescu nu s-ar fi cunoscut. Răzvan Leu și Călin Georgescu se cunosc din 2021. Cei doi s-ar fi întâlnit întâmplător în Câmpulung Muscel, iar Ion Negoescu le-a făcut cunoştinţă.
El le-a povestit anchetatorilor că a discutat în mai multe rânduri cu ambii despre această așa zisă afacere.
Din mărturia lui, potrivit surselor Antena 3 CNN, reiese că fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, nu ar fi încercat să-l ajute deloc pe omul de afaceri din Buzău să-și recupereze cei 1,1 milioane de euro pe care îi dăduse garanție ca să obțină o linie de credit de peste 6 milioane de euro.
De asemenea, tot Negoescu este cel care l-a pus în legătură pe Călin Georgescu cu mulți rezerviști din poliție. Mai mult, există informații că un om de încredere al lui Georgescu ar fi avut o întâlnire cu Negoescu pe când acesta era șeful Serviciului de Protecție a Informațiilor Clasificate, Registratură și Arhivă de la Senat.
Mesaje între Ion Negoescu și Răzvan Leu
Antena 3 CNN a obținut mai multe mesaje dintre Ion Negoescu și Răzvan Leu.
În mesajele cu Răzvan Leu, omul de afaceri îi scria, după ce i-a trimis ordinele de plată: „M-a sunat Călin, ieri dimineață, că astăzi mă sune să îi confirme”.
Negoescu îi răspunde: „Pe mine nu m-a sunat din 24 octombrie. E foarte supărat pe propriul eșec.”
Răzvan Leu spune apoi: „Da, el este greșit nu proiectul”.
Replica lui Negoescu: „Mare adevăr ai grăit. Trebuia să văd eu asta mai de mult, să nu te amestec în povestea asta cu final tragic”.
Leu îi răspunde: „Speram să nu fie cu final tragic”.
Negoescu îi spune apoi: „Povestea lui cu final tragic, o să îl marginalizeze toți și la ce orgoliu are, o să sufere cumplit. Mai devreme, mai mai târziu trebuie să reușesc să îți recuperez banii”.
Călin Georgescu, reținut de DIICOT
Călin Georgescu a fost ridicat luni dimineață din trafic, într-o operațiune-fulger a DIICOT. În paralel, anchetatorii au descins la vila acestuia din Mogoșoaia și la locuințele celorlalți suspecți din dosarul înșelăciunii de 1,1 milioane de euro în care a fost reclamat în 2024 de omul de afaceri Răzvan Leu din Buzău.
În dosar va fi audiată și Cristela Georgescu. La percheziții, în casa lui Călin Georgescu au fost găsiți 4.000 de euro. De asemenea, au fost ridicate acte, calculatoare și laptopuri.
În mașina acestuia a fost găsit un aparat de bruiaj care poate opri semnal pe un anumit perimetru.
Ce spun procurorii
Ancheta a pornit de la o plângere penală a omului de afaceri buzoian, Răzvan Leu.
Călin Georgescu i l-ar fi prezentat pe Ionel Rusen şi i-ar fi promis că acesta are conexiunile necesare ca să-i obţină o finanţare de 6 milioane de euro, pentru o afacere cu aur.
Răzvan Leu a plătit iniţial o garanţie de 1 milion de euro, iar apoi încă 100.000 de euro pentru a creşte finanţarea de la 6 la 15 milioane de euro.
„Pentru a câştiga încrederea persoanei vătămate, a fost creată aparenţa că finanţarea urma să fie acordată prin intermediul unor instituţii bancare reale. Au urmat mai multe întâlniri în România şi Marea Britanie, unde a fost semnat inclusiv contractul de creditare”, a spus purtătoarea de cuvânt a DIICOT, Mihaela Melconian.
Banii au ajuns într-un cont al MIGOM BANK Republica Dominicană deschis la InCore Bank din Elveţia. Nu au mai fost niciodată recuperaţi.
Când banii nu au mai venit, Răzvan Leu l-ar fi acuzat pe Călin Georgescu că i-a folosit banii pentru campania electorală din 2024. Georgescu i-a promis că va recupera milionul de euro. Ba chiar l-a rugat să aştepte să-i intre în cont finanțarea de la Autoritatea Electorală Permanentă.
Răzvan Leu a spus că prin plângerea penală doar îşi vrea banii înapoi. „Am avut încredere deplină în Călin Georgescu și în ceea ce mi-a spus. Din păcate, totul s-a dovedit a fi o escrocherie, o păcăleală. (...) Nu am niciun interes politic în această cauză. Este o chestiune strict de justiție și de recuperare a unui prejudiciu”, a spus el.