Antena 3 CNN Actualitate Criminalul de la Perla, condamnat pe viaţă pentru rezonanţa faptelor, calitatea de angajat MAI şi periculozitatea sa

Criminalul de la Perla, condamnat pe viaţă pentru rezonanţa faptelor, calitatea de angajat MAI şi periculozitatea sa

Criminalul de la Perla, condamnat pe viaţă pentru rezonanţa faptelor, calitatea de angajat MAI şi periculozitatea sa
Sursa foto: Foto: Antena 3
01 Apr 2013   •   15:40

Tribunalul Bucureşti a precizat, în motivarea deciziei prin care autorul masacrului de la Perla, Gheorghe Vlădan, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, că pedeapsa se impune în raport cu rezonanţa deosebit de negativă a faptelor, calitatea inculpatului de angajat al MAI şi periculozitatea deosebită a acestuia.
   
"În raport cu urmările produse şi care se puteau produce, cu rezonanţa deosebit de negativă a faptelor în cadrul colectivităţii faţă de numărul mare de persoane supuse acţiunii de ucidere, cu împrejurarea că inculpatul era salariat al unei instituţii publice (Ministerul Administraţiei şi Internelor - n.r.) însărcinată printre altele cu apărarea vieţii şi integrităţii corporale a tuturor persoanelor, precum şi cu periculozitatea deosebită a inculpatului, care deşi avea neînţelegeri cu soţia, a înţeles să-şi îndrepte acţiunea criminală şi asupra altor persoane absolut nevinovate aflate întâmplător în incinta salonului (...), tribunalul  apreciază că se impune aplicarea faţă de inculpat a pedepsei detenţiunii pe viaţă şi a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b C.p. pe o durată de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, singura pedeapsă în măsură să asigure atingerea scopului preventiv", arată motivarea Tribunalului Bucureşti, citată de Mediafax.
   
Instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte infracţiunile de omor, că Vlădan "a acţionat cu intenţie directă, în condiţiile în care a prevăzut rezultatul faptelor sale, uciderea persoanelor aflate în Salonul (...), şi a urmărit acest rezultat".
   
Potrivit magistraţilor, poziţia subiectivă pe care inculpatul a avut-o faţă de faptele sale rezultă din efectuarea actelor de pregătire - ridicarea armei de la magazin, introducerea cartuşelor în cele două încărcătoare, intimidarea victimei prin ameninţare, pregătirea pistolului pentru executarea focului prin introducerea cartuşului pe ţeavă, verificarea prezenţei victimelor la serviciu, consumul de alcool, şi din modul în care faptele au fost săvârşite - folosirea unei arme de foc letale, perioada redusă de timp în care au fost trase cele 11 focuri de armă, distanţa de tragere, calmul afişat de inculpat, atât în timp ce executa focurile de armă, cât şi după săvârşirea infracţiunilor.
   
Judecătorii mai menţionează, în motivare, că intenţia directă de a ucide a lui Vlădan "este dovedită şi prin faptul că inculpatul a îndreptat arma şi a deschis focul asupra mai multor persoane, ochind spre corpul acestora, însă numai mişcările de apărare pe care unele dintre victime au reuşit să le facă au dus la salvarea vieţii acestora".
       
În opinia instanţei, faptul că a existat o pregătire, atât materială, cât şi morală, a inculpatului pentru săvârşirea faptelor rezultă şi din modul în care a fost executată acţiunea de ucidere a victimelor.
   
Judecătorii mai spun că premeditarea este demonstrată şi de ameninţările repetate adresate de Vlădan soţiei sale, aceasta depunând plângere la Poliţie din această cauză.
   
Instanţa mai spune că Vlădan a săvârşit infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor cu intenţie, aspectele referitoare la cantitatea de muniţie pe care poate să o deţină fiindu-i cunoscute din menţiunile efectuate de emitent în permisul de armă.
   
În 12 februarie, Gheorghe Vlădan a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Bucureşti la închisoare pe viaţă pentru masacrul de la coaforul din complexul Perla, din 5 martie 2012, când şi-a ucis soţia, o colegă a acesteia şi a rănit alte şase persoane.

×
Subiecte în articol: Gheorghe Vladan
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close