Antena 3 CNN Actualitate Crişu Anastasiu a fost votat Avocatul Poporului. Crişu este propunerea premierului Ponta

Crişu Anastasiu a fost votat Avocatul Poporului. Crişu este propunerea premierului Ponta

Crişu Anastasiu a fost votat Avocatul Poporului. Crişu este propunerea premierului Ponta
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    22 Ian 2013   •   10:12

Comisiile juridice ale celor două Camere ale Parlamentului au validat, marţi, propunerea PSD pentru funcţia de Avocat al Poporului în persoana lui Crişu Anastasiu, care a obţinut 20 de voturi din partea parlamentarilor jurişti la finalul audierii.

Fostul senator Peter Eckstein Kovacs, propus de UDMR, pentru poziţia de Avocat al Poporului a obţinut 5 voturi favorabile, în timp ce Gheorghe Iancu, susţinut de PDL, după ce a mai ocupat această funcţie, a obţinut doar 3 voturi favorabile. Crişu Anastasiu, propunerea PSD, a fost susţinut şi de PNL.

Plenul celor două Camere ale Parlamentului va decide marţi numirea noului Avocat al Poporului, subiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei.
După votul în comisie, practic învestitura sa a intrat în linie dreaptă. Acum urmează votul în plen.


Crişu Anastasiu este propunerea prim-ministrului Victor Ponta pentru funcţia de Avocatul Poporului.

Premierul Victor Ponta a declarat luni, după şedinţa USL, că le va scrie oficial liderilor PDL şi UDMR, Vasile Blaga şi Kelemen Hunor, pentru a avea o întâlnire în cel mai scurt timp privind un acord între principalele forţe reprezentate în Parlament legat de numirea Avocatului Poporului.

El a precizat că, în acest fel, România va avea ca Avocat al Poporului o persoană independentă, care să reprezinte toate elementele de transparenţă, independenţă, imparţialitate necesare pentru ocuparea acestei funcţii.

În calitatea sa de prim-procuror general financiar al Curţii de Conturi, Anastasiu este cel care a sesizat Colegiul Jurisdicţional al Municipiului Bucureşti cu privire la faptul că Traian Băsescu, în calitate de edil al Capitalei, a prejudiciat bugetul Primăriei cu 38 de miliarde de lei prin efectuarea unor plăţi ilegale.

Experienţa profesională a lui Anastasiu nu se opreşte însă aici. El este profesor universitar doctor la Facultatea de Drept de la Universitatea Bucureşti, dar şi membru al mai multor organisme profesionale.

Pe 3 iulie 2012, Parlamentul s-a reunit în sesiune extraordinară şi l-a revocat din funcţie pe Avocatul Poporului de atunci, Gheorghe Iancu, funcţia fiind preluată interimar de către Valer Dorneanu.

Revocarea lui Gheorghe Iancu a fost solicitată de USL pentru "încălcarea Constituţiei şi a legilor în vigoare". USL reproşa Avocatului Poporului, în cererea de revocare din funcţie, că a utilizat prerogativele constituţionale şi legale pentru a servi interesele politice ale PDL, că s-a pronunţat în mod repetat asupra unor probleme politice fără să fi fost sesizat, invocând inclusiv sesizarea în cazul ICR.











×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close