Antena 3 CNN Actualitate Cultură Actorul Horaţiu Mălăele a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor

Actorul Horaţiu Mălăele a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor

Actorul Horaţiu Mălăele a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor
Sursa foto: Foto: Mediafax
02 Aug 2012   •   14:00

Actorul, regizorul, scriitorul şi caricaturistul Horaţiu Mălăele a primit, joi, o stea pe Aleea Celebrităţilor din Capitală, alăturându-se astfel altor mari personalităţi ale teatrului şi filmului din România, care au primit aceeaşi distincţie. Printre aceştia se numără Ştefan Iordache, Sebastian Papaiani, Florin Piersic, Victor Rebengiuc şi Radu Beligan.

"Deşi nu sunt primar, mi-am pregătit un discurs", a glumit Mălăele la începutul intervenţiei sale. "Numai la noi se putea întâmpla. Stelele sunt pe pământ, România e în aer", a continuat el, spre amuzamentul asistenţei, pe care a salutat-o la final cu urarea: "Să fiţi sănătoşi şi veseli".

Tot astăzi, primarul Sorin Oprescu, i-a acordat astăzi Placheta Oraşului Bucureşti marelui actor şi regizor Horaţiu Mălăele, în semn de recunoştinţă pentru întreaga sa activitate.



Horaţiu Mălăele este actor de teatru şi film, regizor, caricaturist, pictor şi scriitor român. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu, cu rolul Fadinard din "Pălăria florentină", de Eugene Labiche. În 1975, şi-a început cariera de actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, ca apoi să ajungă în Bucureşti, după anii 1980, la Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, excelând în numeroase roluri de dramă şi comedie.

Anul acesta, Malaele a debutat şi ca scriitor, cu "Horaţiu despre Mălăele".

Alee a fost inaugurata în ianuarie 2011 şi cuprinde, până în prezent, omagii aduse lui Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Stefan Iordache (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana-Ionescu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihut, Marin Moraru, Iurie Darie.



×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close