Antena 3 Actualitate Cultură Filmele lui Sergiu Nicolaescu vor rula în 5 cinematografe din ţară, vineri şi sâmbătă, între orele 22.00 - 05.00

Filmele lui Sergiu Nicolaescu vor rula în 5 cinematografe din ţară, vineri şi sâmbătă, între orele 22.00 - 05.00

04 Ian 2013   •   23:37
Filmele lui Sergiu Nicolaescu vor rula în 5 cinematografe din ţară, vineri şi sâmbătă, între orele 22.00 - 05.00
Sursa foto: Foto captura Antena 3

Filme semnate de Sergiu Nicolaescu vor rula vineri şi sâmbătă, între orele 22.00 şi 05.00, la cinema Patria din Bucureşti, la cinematograful "Sergiu Nicolaescu" din Târgu-Jiu, dar şi la sălile de cinema "Florin Piersic" din Cluj-Napoca, Patria din Craiova şi Premiera din Ploieşti.
   
Proiecţiile în memoria lui Sergiu Nicolaescu sunt organizate în cele cinci cinematografe din reţeaua Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor - RADEF RomâniaFilm, potrivit unui comunicat remis, vineri, Mediafax.
   
Anunţul vine după ce, joi, RomâniaFilm a transmis faptul că filmele "Dacii", "Revanşa", "Ultimul cartuş" şi "Nemuritorii", semnate de Sergiu Nicolaescu, vor rula, gratuit, vineri, între orele 22.00 - 05.00, la cinema Patria din Bucureşti şi la cinematograful "Sergiu Nicolaescu" din Târgu-Jiu.
   
Însă, "la cererea spectatorilor", proiecţiile dedicate lui Sergiu Nicolaescu vor avea loc, pe lângă cinematografele din Bucureşti (Cinema Patria) şi Târgu-Jiu ("Sergiu Nicolaescu"), şi în săli de cinema din Cluj ("Florin Piersic"), Craiova (Patria) şi Ploieşti (Premiera).
   
Proiecţiile vor începe la ora 22.00 şi vor ţine până la ora 05.00.
   
Regizorul, actorul şi scenaristul Sergiu Nicolaescu a murit joi dimineaţă, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.

Pe 12 decembrie 2012, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu le mulţumea colegilor din Senat pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu a mai candidat pentru un nou mandat deoarece mai are puţini ani de trăit pe care vrea să-i termine în profesia sa.

Filmografia lui Sergiu Nicolaescu - regizor, actor de film, scenarist şi producător de film - cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Cu mâinile curate" (1972), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985),  "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Express" (2004), "Supravieţuitorul" (2008).

   

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close