Cu cinci ani în urmă, Fănuş Neagu nu se gândea să părăsească această lume. Întrebat, însă, de Nicolae Băiuţ, într-un interviu, "Ce testament litarar lasă Fănuş Neagu viitorimii?", prozatorul a răspuns: "Dacă ar fi să fie, ferească Domnul, cândva, sigur că va fi, aş lăsa oamenilor următoareale cuvinte: ascultaţi şuietul brazilor, freamătul paltinilor, mirosiţi floarea de salcâm şi fiţi atenţi când vuieşte Dunărea, când bate vântul, când tună şi, mai ales, când inima oamenilor plânge. Să nu vă fie ruşine de oamenii care plâng, pentru că inima vorbeşte mai mult decât gândul".
Scrierile lui Fănuş Neagu te copleşesc. Nu te lasă să te desprinzi de ele. Nu te lasă “să le citeşti pe diagonală”. Când ai paginile în faţă, parcă vrei să absorbi fiecare cuvânt, fiecare metaforă, fiecare frază. Să-ţi rămână aproape de suflet pentru totdeauna. Poveştile lui sunt o explozie a imaginarului. Înseamnă “locul” unde se poate întâmpla totul… unde poţI trăI totul: de la nostalgie şi iluzie, la mister şi vrajă. Totul învăluit în iubire şi frumos…
Fănuş Neagu este un autor al metaforei. În puţine cuvinte, a fost şi va rămâne un creator de limbaj … “Firea oamenilor, întâmplările prin care trec şi decorul formează un tot indivizibil, iar limba încetează să mai fie un simplu instrument. Patima arzătoare, exaltarea, vitalitatea frenetică, ruinarea unor străvechi ritualuri, trecerea prin vicisitudini fac din povestirile lui Fănuş Neagu o succesiune de “pătimiri”, de-a lungul cărora viaţa şi moartea îşi pierd înţelesurile obişnuite, ornamentaţia căpătând un rol compensatoriu”, este de părere criticul literar Mircea Iorgulescu.
