Antena 3 CNN Actualitate Cultură Locul de pe Terra care este o desfătare a zeilor. Turiştii nu mai pleacă la fel cum au venit

Locul de pe Terra care este o desfătare a zeilor. Turiştii nu mai pleacă la fel cum au venit

Locul de pe Terra care este o desfătare a zeilor. Turiştii nu mai pleacă la fel cum au venit
Sursa foto: Foto: mysticcastlecreations.com
de O.P.    |    11 Mai 2012   •   10:24

Peisajele acestei planete sunt pur şi simplu uluitoare, chiar la mii de ani de la formarea ei. Chiar dacă poluarea şi omul şi-au pus amprenta nimicitoare asupra frumuseţii naturii, sunt locuri unde timpul parcă a stat în loc şi suntem martori la o geneză perpetuă.

Una din aceste minuni este şi Isle of Skye, din Scoţia, un loc mistic, ce a fost preferat de sute de mii de turişti ca destinaţie de vacanţă. Mai mult, de unictatea locului a profitat şi Ridley Scott, regizorul filmului SF Prometheus, o peliculă de la care criticii au foarte multe aşteptări.

Acest loc este un contrast uluitor cu lumea exterioară, dar intră în antiteză chiar cu el însuşi. De la munţi înalţi, cobori imediat la câmpii line, acoperite cu iarbă, iar cascadele se termină abrupt în râuri sprintene.

Imaginile din galeria foto de mai jos vă vor împinge să treceţi Isle of Skye pe lista voastră de vacanţă.





×
Subiecte în articol: turism turisti
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close