Antena 3 CNN Actualitate Cultură Marile puteri ale lumii îşi deschid televiziuni în lumea arabo-musulmană

Marile puteri ale lumii îşi deschid televiziuni în lumea arabo-musulmană

Marile puteri ale lumii îşi deschid televiziuni în lumea arabo-musulmană
11 Iul 2008   •   18:39

Tot mai multe posturi de televiziune din statele occidentale îşi fac intrarea pe piaţa arabă. După ce France 24 şi BBC şi-au deschis versiuni în limba arabă, acum şi Euronews anunţă că în câteva luni va fi gata să ajungă, prin satelit, la populaţiile din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord. Aceste canale nu sunt însă singurele din acest spaţiu. Potrivit AFP, aceluiaşi public i se adresează şi postul american - al-Hurra, lansat în 2004, şi cel rus – Rusia al-Yaum, lansat în 2007. Şi Deutsche Welle emite în acest spaţiu încă din 2005, având trei ore pe zi emisiuni în limba arabă.

Un purtător de cuvânt al BBC a declarat pentru AFP că postul a fost “copleşit de reacţia” publicului, la patru luni de la lansarea televiziunii arabe. Afirmaţia nu are însă şi o acoperire bazată pe cifre, întrucât televiziunea nu dispune încă de o măsurare a audienţelor. Cu toate astea, se cunoaşte bugetul alocat unui asemenea proiect şi care se ridică la 33 de milioane de euro, având în vedere că postul emite 24 de ore din 24.

De cealaltă parte, televiziunea France 24 este formată din 20 de jurnalişti care vorbesc araba şi emite pe această zonă din aprilie 2007, 4 ore pe zi. Directorul adjunct responsabil de conţinutul în arabă s-a declarat “mulţumit” de feed-backul primit. “Am început să avem un răspuns bun din partea audienţei din ţările din Magreb”, a precizat el. În Orientul Apropiat şi Mijlociu “este însă mai dificil”: canalul francez are acolo o concurenţă serioasă, formată din posturile al-Jazeera şi al-Arabiya.

Cele două mari canale pan-arabe continuă să domine audineţa în acest spaţiu. În teritoriile palestiniene, primul este urmărit de majoritatea populaţiei, datorită tonului său militant. Mulţi nici nu ştiu că există şi canale occidentale care emit în arabă.

Potrivit unui centru de sondare a opiniei publice iordanian, primele rezultate ale BBC sunt dezamăgitoare. “Nu a reuşit să suscite interesul”, spun reprezentanţii centrului, care precizează că al-Hurra aproape a dispărut de pe ecrane, din cauza legăturilor cu administraţia americană.

În ciuda bătăliei pe care marile puteri o poartă, mediatic, în spaţiul arab, sociologul de origine algeriană Leila Babes susţine că posturile occidentale sunt privite cu neîncredere de publicul căruia i se adresează. “La nivel global, în lumea arabo-musulmană există neîncredere vizavi de media occidentală, mai ales pentru că ele lasă să treacă mesaje venite din partea marilor puteri”. Iar audienţele relevă şi ele faptul că nu există un public foarte numeros al acestor canale.

Potrivit unui politolog citat de AFP, audienţa nu este însă cel mai important factor pe care canalele occidentale îl caută. “Lupta se dă la nivel politic şi nu la nivel de cotă de piaţă. Aşa cum ai o ambasadă în lumea arabă, trebuie să ai şi o televiziune. Asta face parte din arsenalul diplomatic. Trebuie să existe, din punct de vedere politic”. Şi iată că acest lucru este înţeles de tot mai multe state din lume.

Antena3.ro

×
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close