Antena 3 CNN Actualitate Cultură Marmură şi fresce albastre în Colosseum. Aşa arăta, în urmă cu 2.000 de ani, celebra construcţie romană

Marmură şi fresce albastre în Colosseum. Aşa arăta, în urmă cu 2.000 de ani, celebra construcţie romană

Marmură şi fresce albastre în Colosseum. Aşa arăta, în urmă cu 2.000 de ani, celebra construcţie romană
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.Z.    |    21 Ian 2013   •   11:09

Colosseumul din Roma a fost împodobit cu fresce multicolore în urmă cu 2.000 de ani şi avea şi porţiuni cu marmură, au descoperit arheologii italieni, care au început reabilitarea monumentului, potrivit Washington Times.

Celebra construcţie romană, locul în care gladiatorii se luptau pe viaţă şi pe moarte acum două milenii, avea o înfăţişare diferită faţă de cea pe care o ştim astăzi.

O porţiune care în prezent este închisă pentru public este studiată atent de restauratori care, după ce au şlefuit pereţii interiori acoperiţi de depuneri, au descoperit fragmente din frescele antice, pictate în roşu aprins, albastru, verde şi alb.

"Chiar şi un monument atât de cunoscut ca acesta, studiat în toată lumea, continuă să ne surprindă. S-a demonstrat că un artefact de dimensiunea unui timbru poştal arată imaginea unei cetăţi colorate. Este o imagine pe care mi-aş dori să o dezvălui publicului", a spus arheologul Mariarosaria Barbera.

Frescele descoperite se află în pasajul care ducea către locurile de seamă ale arenei, ocupate de împăraţi şi invitaţii lor.

În Antichitate, vopseaua albastră era extrem de scumpă, iar faptul că un coridor accesibil şi oamenilor de rând a fost pictat cu această culoare arată că romanii nu s-au zgârcit.

De asemenea, în exterior s-au găsit urme de marmură albă strălucitoare.

Celebrul edificiu roman a intrat într-un proiect amplu de reabilitare, în valoare de 23 de milioane de euro, proces care ar trebui să se termine peste doi ani.





×
Parteneri
Florin Piersic a ieşit de la Terapie Intensivă!
x close