Fără marii inventatori, fără minţile sclipitoare lumea nu ar fi ajuns pe culmile tehnologiei, ale ştiinţei, ale cercetării. Continua dezvoltare a dus la un val al evoluţiilor pe toate planurile.
Este incredibil cum se schimbă lumea de la o zi la alta şi cu ce repeziciune astăzi devine trecut. Datorită acestor oameni care gândesc pentru ziua de mâine au fost posibile marile descoperiri.
Blamaţii nazişti au pus la cale un proiect pentru care au fost foarte apreciaţi în perioada respectivă. Aceştia au construit un avion-hotel, care mergea peste Ocean, până în America.
În urmă cu 75 de ani a avut loc una din cele mai mari tragedii aviatice din perioada respectivă. În încercarea de a aterzia la New York, aşa cum o făcuse de zeci de ori, zepelinul Hindenburg - încărcat cu oxigen - a luat foc, zeci de oameni murit în incendiu, urmat de o explozie de proporţii.
Cât costa un zbor cu dirijabilul şi cum arăta aparatul pe interior
Un zbor din Europa până în America cu Hindenburg costa între 10.000 şi 25.000 de dolari, dar călătoria făcea toţi banii. Aparatul de zbor era dotat cu 72 de cabine de două persoane, care aveau duş şi paturi confortabile, restaurante, camere speciale pentru fumători - era de fapt un hotel de lux în aer.
Mesele din cele două restaurante erau din profile de aluminiu, dar tapiţate cu catifea roşie şi portocalie. Pe pereţii aeronavei erau puse tablouri desenate pe mătase, iar restul decoraţiilor erau făcute de un mare arhitect al vremurilor, din Germania.
Hindenburg a început zborurile regulate de pasageri în luna mai 1936 şi, într-un an a efectuat 37 de curse peste Oceanul Atlantic. De obicei, călătoria dura două zile şi jumătate, totul era influenţat de direcţia vântului.
Dacă vântul bătea în direcţia de mers, dirijabilul atingea viteze de până la 150 km/h. Recordul unei călătorii a fost de 43 ore. Prin vest, de la Frankfurt până la New York, călătoria dura, în medie, 60 de ore dus şi 50 de ore întors.
Măsuri speciale luate în interiorul dirijabilului
Dirijabilul Hindenburg era alimentat cu hidrogen şi nu cu heliu, aşa cum era iniţiat în planurile constructorilor. Pentru că era o problemă foarte mare şi un risc uriaş, la bord erau reguli stricte care trebuiau respectate cu sfinţenie. Fumatul era permis numai într-o cameră specială dublă, când urcau la bord, călătorii nu aveau voie să care cu ei chibrituri, brichete sau orice alte obiecte care puteau provoca scântei.
Toţi membrii echipajului purtau echipamente speciale: îmbrăcămintea era antistatică, iar încălţămintea avea tălpi izolante. Cu toate astea inevitabilul s-a produs. Iar mulţi au pus catastrofa lui Hindenburg pe seama guvernului american, care era la vremea aceea singura sursă de heliu, refuzând să îl pună la dispoziţia guvernului nazist.
Pe 6 mai 1937, pe când Hindenburg se pregătea de aterizare, undeva lângă New York, vremea nu era tocmai favorabilă pentru un astfel de exerciţiu. Din cauza furtunii, nava a luat foc. 36 dintre cele 97 de persoane aflate la bord au murit.
Dezastrul a marcat sfârşitul folosirii dirijabilelor în transporturile comerciale, scrie Deutsche Welle.
