Antena 3 CNN Actualitate Cultură Muzeul Satului va prinde viaţă din 2011, după amenajări de două milioane de euro

Muzeul Satului va prinde viaţă din 2011, după amenajări de două milioane de euro

Muzeul Satului va prinde viaţă din 2011, după amenajări de două milioane de euro
Sursa foto: Foto: Intact Images
16 Dec 2010   •   22:59

Începând de anul viitor, Muzeul Satului va arăta ca un sat real. Va avea biserică unde se vor oficia căsătorii, şcoală unde se vor ţine cursuri, cabinet veterinar şi un salon pentru petreceri. Lucrările de amenajare vor costa peste două milioane de euro.

Zona de sud a muzeului este gata în proporţie de 40%. Până acum s-a lucrat la infrastructură, canalizare şi reţea electrică. De asemenea, au fost montate şi mai multe gospodării.

300.000 de euro s-au investit până acum în zona nouă a muzeului. Întregul spaţiu a fost regândit. 12 case, din diferite zone ale ţării, au fost deja montate. Unele au fost luate din muzeul vechi, altele aduse din ţară.

Mai este însă mult de lucru. Echipele sunt în continuare pe teren în căutarea gospădăriilor tradiţionale.

Părinţii care îşi vor trimite copiii la şcoala din sat trebuie să ştie că programa şcolară este una tradiţională. Elevii vor fi afla mai multe despre obiceiurile strămoşilor lor, dar şi despre tradiţiile minorităţilor. De altfel, în zona de sud va exista o alee a minorităţilor.

În mai, anul viitor, zona nouă va fi deschisă publicului. Două milioane jumătate de euro va costa amenajarea spaţiului. O parte din bani vor veni de la Ministerul Culturii. Restul, din sponsorizări.

Lucrări de amenajare la Muzeul Satului


×
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close