x close

Românul Cristian Măcelaru, numit în fruntea Orchestrei Naționale a Franței

13 Noi 2019   •   00:02
Românul Cristian Măcelaru, numit în fruntea Orchestrei Naționale a Franței

Dirijorul român Cristian Măcelaru a fost numit pentru a-i succeda în 2021 francezului Emmanuel Krivine în fruntea Orchestrei Naţionale a Franţei (ONF), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri simfonice din ţară, relatează marţi AFP.

În vârstă de 39 de ani, Cristian Măcelaru a devenit cunoscut la nivel internaţional în 2012, atunci când l-a înlocuit pe Pierre Boulez în fruntea Orchestrei Simfonice din Chicago.

În prezent director muzical al Orchestrei Radiodifuziunii din Koln (WDR), el a dirijat mai multe concerte în Europa, precum şi Orchestra Naţională a Franţei pentru prima dată în 2018.

Una dintre cele două orchestre ale Radio France (împreună cu Orchestra Filarmonică), ONF, fondată în 1934, este prima orchestră simfonică permanent creată în Franţa.

Numit pentru o perioadă de patru ani, Cristian Măcelaru, născut în Timişoara, cel mai mic dintre zece fraţi, îi va succeda lui Emmanuel Krivine, în vârstă de 72 de ani, primul director muzical francez care a ocupat această funcţie după Jean Martinon în 1973.

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati