Evenimentul s-a încheiat cu spectacolul "PĂI… DESPRE CE VORBIM NOI AICI, DOMNULE?" de Cătălin Ştefănescu, după romanul Moromeţii de Marin Preda, în regia lui Alexandru Dabija.
Teatrul de Comedie a fost arhiplin. Actori, regizori, scenografi şi invitaţi de seamă ai teatrului românesc au asistat la decernarea premiilor Festivalului Comediei Româneşti şi ale Concursului de Comedie Românească.
Actriţa Oana Pelea şi actorul Mihai Smarandache au primit premiul pentru cea mai bună şi cel mai bun actor în rol principal.
Cei doi actori prezentatori ai Galei, Andrei Huţuleac şi Alex Bogdan, au reuşit de fiecare dată să aducă zâmbetul pe buze celor prezenţi.
La ediţia din acest an, premiul de excelenţă a fost acordat actriţei Iarina Demian şi actorului Vladimir Găitan.
"Mulţumesc pentru acest premiu tuturor celor care s-au gândit să mi-l ofere. Ştiu că mulţi colegi ai mei l-au luat, cei care au săpat galerii pe această scenă. Vreau să-l salut pe maestrul Beligan care mă emoţionează de fiecare dată când îl văd pentru că maestrul Beligan mi-a deschis în 1960 uşa să intru în acest teatru unde sunt, chiar şi până acum", a spus actriţa Iarina Demian.
Gala din acest an s-a încheiat cu spectacolul "Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?" de Cătălin Ştefănescu, peisă scrisă după romanul Moromeţii de Marin Preda.