Ultimul tango la München: Carlos Şacalul şi atentatul de la Radio Europa Liberă

de A.M    |    07 Aug 2014   •   17:29
Ultimul tango la München: Carlos Şacalul şi atentatul de la Radio Europa Liberă
În  calitate  de  director  al  Serviciului  de  Securitate  al  posturilor„Europa Liberă/Libertatea”, am participat la investigaţiile legate deuna din cele mai brizante – din punct de vedere politic – operaţiuniale  grupării  teroriste  pan-europeane dirijate  de Carlos  „Şacalul”:atentatul cu bombă de la sediul din München al „Europei Libere”,din 21 februarie 1981.

Acesta a fost singurul atentat comis de banda lui Carlos împotriva unei ţinte americane; şisingurul pentru care nu şi-a asumat niciodată răspunderea. Din analiza documentelor poliţieişi  justiţiei  germane,  a  rapoartelor  întocmite  de  fostele  servicii  secrete  din  GermaniaRăsăriteană şi Ungaria, precum şi a altor documente, am ajuns la concluzia că „Şacalul”acondus operaţiunea de la Budapesta, acolo unde era cartierul general al grupării sale. Încele ce urmează voi expune detaliile modului în care acest act criminal a fost pus la cale şiexecutat.Înainte de a fi cunoscut drept Carlos „Şacalul”, Ilich Ramirez Sanchez s-a distins prin câtevaacţiuni teroriste la începutul anilor ’70. Un exemplu al modului criminal în care acţiona înacea perioadă este atacul cu o grenadă de mână de la cafeneaua „Le Drugstore” din Paris, la15 septembrie 1974. Atacul s-a soldat cu doi morţi şi peste treizeci de răniţi.

Aşezăm atacul în context: Ramirez Sanchez trăia la Paris sub o identitate falsă. La 27 iunie1975,  trei  ofiţeri  ai  serviciului  francez  de  contrainformaţii  DST  s-au  prezentat  laapartamentul din rue Toullier, în care locuia Sachez, în cadrul unei anchete legate de nişteatentate asupra companiei aeriene israeliene El Al de la aeroportul Orly. Investigaţia era unade  rutină,  Sanchez  nefiind  considerat  un  suspect,  motiv  pentru  care  poliţiştii  nu  erauînarmaţi. În cursul discuţiilor, sub un pretext oarecare, Sanchez s-a dus la baie unde aveaascuns un pistol. Înarmat, s-a întors în cameră şi a deschis focul asupra celor trei agenţi,care, luaţi prin surprindere, au fost o pradă uşoară; unul singur a supravieţuit. Carlos l-aîmpuşcat şi pe Michel Moukharbal, un colaborator apropiat, pe care îl bănuia că, informatorfiind, ar fi pus poliţia pe urmele sale. Şaptesprezece ani mai târziu, un tribunal francez îlcondamna pe Carlos în contumacie la închisoare pe viaţă pentru crimă.

Un jurnalist englez l-a botezat „Şacalul”, iar porecla s-a transformatîn renume

Ramirez Sanchez locuise anterior la Londra sub numele de Carlos Andreas Martinez Torres,cetăţean  peruan.  După  crimele  de  la  Paris  şi  vâltoarea  mediatică  produsă  de  acestea,ziaristul britanic Peter Niesewand de la ziarul „The Guardian” a fost informat de o sursă căautorul  crimelor  de  la  Paris  ar  putea  fi  acel  Carlos  Martinez  Torres.  Plecând  pe  urmeleacestuia,  Niesewand  a  vizitat-o  pe  una  dintre  prietenele  lui  Carlos.  Cotrobăind  printrelucrurile pe care i  le lăsase acesta în grijă, Niesewand a decoperit într-o geantă arme şiexplozibili.  O  altă  descoperire  a  fost  un  exemplar  al  cărţii  lui  Frederick  Forsyth, ZiuaŞacalului.  Întâmplător,  Niesewand  tocmai  citise  acest  roman  poliţist  despre  un  asasinprofesionist, plătit să îl ucidă pe preşedintele Charles de Gaulle. Considerând că romanul i-aservit lui Carlos ca sursă de inspiraţie, Niesewand şi-a trimis articolul la redacţia ziaruluiGuardian  cu  titlul  „Carlos  Şacalul”,  după  care  s-a  dus  la  poliţia  londoneză  pentru  a-şiprezenta rezultatele investigaţiei. Mitul Carlos se născuse. Scriitorul Frederick Forsyth nu s-a arătat impresionat de legendarul „Carlos Şacalul” şi, după arestarea acestuia în 1994, a scris următoarele: „Cu o singură excepţie, cariera lui Carlos este un lung şir de atacuri laşe asupra...

Citeşte continuarea pe www.historia.ro


x close