Fidelitatea lui Ioan Slavici față de Germania si Austria venea dintr-o repulsie organică față de Rusia Țaristă. Slavici a fost mai mult un rusofob decât germanofil, deși intelectual aprecia ambele culturi, fiind în dezacord total cu politica țarului.
Slavici avea 70 de ani în 1918 când toată țara sărbătorea Unirea românilor și devenise un paria în societatea românească unde se poziționase ostil Unirii, rămânând până la final atașat de Austria pentru ca în viziunea lui Rusia Țaristă era un pericol și mai mare. Aceată decizie și afinitate geopolitică avea să-I coste nu doar ieșeirea din viața publică, ci chiar libertatea.
Slavici a ales lama mai mica a istoriei, pierzând miza mare a reîntregirii românilor. Istoria nu i-a dat dreptate, deși temerile sale au fost cât se poate de reale. Apelul la neutralitate si nu la unitatea tuturor românilor îi vor atrage mari dușmănii politice si literare. Oameni precum Octavian Goga sau Nicole Iorga nu i-au iertat opiniile politice antemergătoare unirii.
„Idealul na'ional nu se va putea niciodată înfăptui cu concursul Rusiei ... dacă noi am fi mers, alături de puterile Centrale, azi, când în Rusia a izbucnit evoluţia, cred mai degrabă că Basarabia ar fi putut reveni la patria mumă decât Ardealul ce în impresia mea este un fruct ce nu e bine copt”, spunea Ioan Slavici, potrivit lui Mircea Bălan în lucrarea ”Istoria trădării la români”.
Sursă foto: Ioan Slavici și Unitatea Spirituală Națională
Nicolae Iorga l-a scuipat pe Slavici
În viziunea lui Slavici, ocuparea Transilvaniei ar fi fost inutilă deoarece ar fi înlesnit și mai mult influența Rusiei în rândul țărilor din Puterile Centrale care ar fi devenit și mai belicoasă și avidă de anexarea de noi și vechi teritorii. Ion Slavici este arestat la 71 de ani pentru colaboraționism, fiind scuipat chiar de marele intelectual Nicolae Iorga.
Episodul este povestit de însu;i Slavici în memoriile sale intitulate ”Închisorile Mele”:
„În drum spre Curtea Marţială mi s-a întâmplat să-l întâlnesc pe marele nostru istoriograf Nicolae Iorga. Trecea mergând spre Academia Română Prin faţa Palatului Ştirbei, iar eu mă aflam în cealaltă parte a străzii mergând spre Biserica Alba. Zărindu-mă, el s-a oprit şi a scuipat spre mine tare şi cu multă ostentaţie, încât trecătorii s-au opriit ca odinioară când cu bine ştiutul Ionaş. De astă Dată nu m-am mai crucit Şi m-am mângâiat a-mi zice: «Ăstuia nici la cele mai adânci Bătrâneţe n-o să-i vină mintea”.
Într-un final este condamnat la 5 ani de închisoare din care execută doar 11 luni, fiind acuzat și marginalizat de colegii săi literați sau politici până la sfârșitul vieții. Putem spune că începutul lui 1918 este sfârșitul lui Slavici ca intelectual public în România.
„
Foto: Ioan Slavici student
Slavici, gazetar la cotidianul Bukarest Tageblatt
Cum a ajuns Ioan Slaivici să lucreze la cotidianul de limbă germană Gazeta Bucureștilor, se întreabă istoricul istoricul Lucian Vasile Szabo în lucrarea ”Un alt Slavici”.
Răspunsul vine chiar din partea lui Slavici, cel ce a fost totodată prozator, ziarist, editor, folclorist, dascăl și istoric. Germanii au rechiziționat Bukarest Tageblatt, un periodic ce apărea la București de mai bine de 30 de ani.
„Ziarele noastre sunt scrise într-o limbă păsărească, cum zicea Eminescu. Gazeta Bucureștilor însă, tradusă-n pripă de oameni ce nu știu nici românește, nici nemțește, le întrecea pe toate, încât până chiar și bucureștenii se scandalizează. După vreo săptămână, dna Iuliu Pop a stăruit să iau asupra mea urâta sarcină de a revedea și corecta textul românesc mai nainte de a fi dat la tipar. Am primit această propunere, rămânând să mi se dea onorariul pe care-l avusesem pentru neasemănat mai puțină osteneală ca (sic) colaborator la Minerva, adică 500 de lei pe lună”, scria Slavici.
Un document din 1917, publicat în lucrarea „Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri”, arată că Ioan Slavici ar fi practicat spionajul în România în favoarea Imperiului Austro-Ungar.
„Un raport al serviciilor secrete române din 1917 îl trece pe marele scriitor român, Ioan Slavici, drept spion sau suspect de acte de spionaj pe teritoriul României, în favoarea Imperiului Austro-Ungar, preciza istoricul și lectorul universitar Bogdan Bucur, în cadrul emisiunii ZF Live.
Autorul ”Morii cu Noroc” în munca de ziarist la ”Telegraful român” și la ”Tribuna” prin ”Telegraful român” reînnoadă firele legăturii cu poporul, iar pentru Slavici, poporul reprezintă la origine omul simplu aflat față în față cu greutățile vieții, acel țăran primitiv.
Urmându-i pe pașoptiști, Ioan Slavici crede, cu desăvârșire, că punctul de plecare al literaturii culture trebuie să fie în literatura polulară și nu în cea universală.
„Să ne întoarcem direct la popor, pentru ca din viața lui să luăm premizele lucrării noastre. Cultura națională trebuie să aibă neapărat un caracter popular”.
