Antena 3 CNN Actualitate Cum a ajuns românul Ioan Moraru să participe la decernarea premiului Nobel în 1985 (FOTO)

Cum a ajuns românul Ioan Moraru să participe la decernarea premiului Nobel în 1985 (FOTO)

Cum a ajuns românul Ioan Moraru să participe la decernarea premiului Nobel în 1985 (FOTO)
Sursa foto: Ioan Moraru a castigat Premiul Nobel in numele asociatiei internationale din care facea parte
30 Noi 2009   •   23:52
EXCLUSIV ANTENA3.RO // Articolele apărute în urmă cu câteva săptămâni, în exclusivitate, pe site -ul Antena3.ro, conform cărora Ioan Moraru este singurul român care ar fi câştigat în 1985 Premiul Nobel pentru Pace au iscat emoţii puternice în mediul online. Dilema principală a celor care au comentat: numele savantului nu apare pe site-ul nobelprize.org. Prima dovadă materială părea până acum un articol de pe prima pagină a ziarului România Liberă, din ianuarie 1990. Au urmat apoi declaraţiile lui Gheorghe Moraru, unul dintre fraţii săi şi ale lui Caius Dragomir, directorul Institutului Naţional "Victor Babeş" (INVB) din Bucureşti, cu care a fost coleg de institut şi prieten bun. Antena3.ro a continuat investigaţiile şi vă prezintă în continuare povestea savantului român, din surse foarte apropiate laureatului Nobel, respectiv Ionuţ Moraru, fiul său.

Informaţiile despre Ioan Moraru, savantul român câştigător al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1985, aspect nefăcut public decât o singură dată, pe prima pagină a României Libere post-ceauşiste, sunt puţin accesibile publicului sau unele nu se găsesc deloc. După relatările unuia dintre fraţii săi şi ale directorului INVB, Antena3.ro a continuat povestea şi a stat de vorbă cu fiul savantului, care locuieşte în SUA, dar a făcut rost şi de documente şi fotografii care demostrează faptul că Ion Moraru a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 1985.

Totuşi, savantul roman care a creat laboratoarele de genetică, biologie celulară şi imunologie şi a modernizat medicina românească nu a câştigat Premiul Nobel în nume propriu, ci în numele organizaţiei internaţionale din care făcea parte.

?Este usor incorect de spus că tatăl meu a câştigat premiul Nobel, pentru că acesta a fost decernat organizatiei International Physicians for the Prevention of Nuclear War (IPPNW - Medicii lumii pentru prevenirea razboiului nuclear, n.a.), a cărei fondatori au fost Chazov şi Lown, iar ultimul este cel care apare alături de tatăl meu în poza de la decernarea Premiului Nobel, la Oslo. Ioan Moraru a fost printre primii membri ai organizaţiei care a primit distincţia în numele IPPNW la ceremonia din 1985?, explică pentru Antena3.ro Ionuţ Moraru, fiul savantului roman, care a plecat după 1989 în Statele Unite şi care lucrează în acelaşi domeniu ca şi tatăl său, respectiv este profesor pe biologie celulară la Universitatea din Connecticut.

IPPNW confirmă pentru Antena3.ro că Ioan Moraru a fondat şi condus grupul român al organizaţiei
La rugămintea Antena3.ro, IPPNW a verificat arhivele şi ne-a transmis un punct de vedere în ceea ce priveşte premiul Nobel câştigat de Ioan Moraru. "Înregistrările noastre arată că, în 1985, Dr. Ioan Moraru, atunci vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, Institutul Victor Babeş din Bucureşti, era şeful subsidiarei române a IPPNW, care a fost fondată cu doi ani mai devreme, în 1983", a declarat pentru Antena3.ro, Michael Christ, directorul executiv al IPPNW.

Acesta a mai precizat, asemenea lui Ionuţ Moraru şi Caius Dragomir, că Dr. Ioan Moraru a luat un premiu colectiv, acordat IPPNW. "În 1985, la IPPNW, care este o federaţie de organizaţii medicale naţionale, erau afiliate 41 de ţări, cu un total de 135.000 de membri fizicieni. Grupul român afiliat al IPPNW, pe care Dr. Ioan Moraru l-a fondat şi condus, a împărţit astfel premiu Nobel pentru Pace oferit organizaţiei în 1985", a mai declarat Michael Christ.
Fotografia de la decernarea Nobelului, agăţată de perete în biroul de acasă al lui Ioan Moraru



Şi Caius Dragomir, directorul Institutului Naţional "Victor Babeş" (INVB) din Bucureşti confirmă pentru Antena3.ro că Moraru a luat un premiu colectiv, în numele membrilor IPPNW şi nu un premiu în nume propriu.

"Ioan Moraru făcea parte din consiliul director al organizaţiei internaţionale, care era compus din 22 de membri şi a primit o disticnţie colectivă. Din câte ştiu de la el, pentru că eram prieteni apropiaţi, mi-a spus că nu a putut să plece la Oslo pentru decernarea Nobelului, deoarece Ceauşescu nu i-a dat voie", detaliază Dragomir pentru Antena3.ro.

Declaraţia acestuia este completată de Gheorghe Moraru, unul dintre fraţii câştigătorului Premiului Nobel, care spune pentru Antena3.ro că "dicatorul nu i-a dat viza, din invidie pentru premiul pe care îl luase", dar că acesta "a obţinut-o în ultimul moment, ajutat de cineva de la Securitate".

Co-preşedintele IPPNW către Moraru : "Felicitări pentru Premiul de pace Nobel, pe care dumneavoastră şi noi toţi l-am primit"

În casa părintească a lui Ionuţ Moraru, care este situată în centrul Bucureştiului, se păstrează în biblioteca cu cărţi de tot soiul mii de acte, diplome şi documente, care atestă cariera lui Ioan Moraru până în 1989, anul în care a murit.
Printre ele se regăsesc invitaţii la conferinţe pe domeniul cercetării în medicină în toată lumea şi la care Ioan Moraru a participat, sute de diplome de merit pentru activitatea sa, pe care le-a primit de la diverse organizaţii şi instituţii din multe ţări, dar şi invitaţia pentru decernarea Premiului Nobel de la Oslo şi felicitările scrise pe care savantul român le-a primit de la mari cercetători străini.

Invitaţia pe care Ioan Moraru a primit-o de la IPPNW pentru a participa la decernarea Premiului Nobel, pe 11 decembrie 1985





Felicitare din partea IPPNW către Ioan Moraru, la care îi ataşează acestuia fotografia din seara decernării



Felicitare din partea co-preşedintelui IPPNW către Ioan Moraru



Curriculum Vitae al lui Ioan Moraru, de patru pagini, actualizat chiar în 1989, anul în care a murit şi care a fost redactat la maşina de scris









Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Premiul Nobel pentru pace România oslo
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close