Antena 3 CNN Actualitate Cum s-a răzbunat o doctoriță din Iași pe o judecătoare pentru că dădea like-uri fotografiilor iubitului ei

Cum s-a răzbunat o doctoriță din Iași pe o judecătoare pentru că dădea like-uri fotografiilor iubitului ei

O femeie de 47 de ani, medic stomatolog din județul Iași, a fost condamnată recent pentru hărțuirea unei judecătoare. Totul ar fi pornit de la like-urile pe care magistratul le-ar fi dat unor fotografii ale iubitului doctoriței.

Cum s-a răzbunat o doctoriță din Iași pe o judecătoare pentru că dădea like-uri fotografiilor iubitului ei
Sursa foto: Pixabay.com
de Gabriel Dano    |    27 Apr 2022   •   22:17

În vara anului 2020, o judecătoare din cadrul Judecătoriei Iași a reclamat la poliție că este hărțuită de o persoană necunoscută. Magistratul a primit mesaje prin care era amenințată că îi va fi denigrată imaginea, că îi va face plângere la Consiliul Superior al Magistraturii sau că va fi aşteptată în faţa locuinţei, dacă nu va înceta o presupusă relaţie amoroasă cu un bărbat, ofițer SRI.

Inițial magistratul a blocat contul de Facebook de pe care a fost contactat, însă hărțuirea a continuat. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale, s-a constatat că în spatele conturilor de Facebook de pe care judecătoarea primea mesajele de amenințare se afla o femeie, medic stomatolog, scrie Libertatea.

Audiată, femeia a declarat polițiștilor că s-a enervat și a decis să îi scrie magistratului după ce mai multe cunoștințe ar fi anunțat-o că aceasta dă like-uri la fotografiile partenerului ei de la acea vreme. Doctorița a solicitat unui prieten să îi creeze mai multe conturi false pentru a o contacta pe judecătoare. Totul pentru a afla dacă aceasta are o relație cu iubitul ei. De fiecare dată însă magistratul blocat contul de pe care era contactată.

Văzând că nu reușește să discute cu magistratul, doctorița a intensificat „investigațiile”, verificându-i lista de prieteni pentru a-i căuta datele personale de contact. Într-o primă fază, l-a abordat pe tatăl magistratului, trimițându-i un mesaj pe Facebook. Pe lângă jigniri, îl avertiza că o va găsi pe fiica lui „și în gaură de şarpe”.

Mai mult, în încercarea de a face rost de numărul de telefon al judecatoarei, medicul stomatolog s-a prezentat la sediul instanței. A încercat să-i convingă pe jandarmii care asigurau paza instituției să o lase să discute cu judecătoarea, însă nu i s-a permis.

Pusă sub acuzare pentru hărțuire, doctorița a fost reținută pentru 24 de ore, ulterior fiind cercetată sub control judiciar. La finalul anchetei, atât ea, cât și prietenul care a ajutat-o să creeze conturile fictive pe Facebook au fost trimiși în judecată.

Având în vedere calitatea de magistrat a victimei, la instanța care ar fi trebuit să soluționeze cauza, dosarul a fost trimis spre judecare Judecătoriei Vaslui. Găsită vinovată pentru hărțuire, femeia de 47 de ani a fost condamnată la plata unei amenzi penale în cuantum de 14.333 de lei, transformată în 286 de zile de închisoare în caz de neachitare. În plus, instanța i-a interzis să mai ia legătura sau se se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri de judecătoarea pe care a hărțuit-o.

×
Subiecte în articol: hartuire judecatoare
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close