În Bucureşti, vremea va fi în general închisă şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de 0-2 grade.
La munte vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului, dar în general închisă. Va ploua pe arii extinse în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali unde cantităţile de apă vor fi mai însemnate (izolat peste 20 l/mp). În restul masivelor ploile se vor semnala local. Vântul va prezenta intensificări susţinute, iar pe creste va sufla tare, cu viteze ce pot depăşi 100 km/h.
A doua zi de Crăciun, sâmbătă, aduce vreme caldă, deşi mai ales valorile de temperatură din timpul nopţii vor scădea semnificativ. Cerul va fi temporar noros şi, mai ales în prima parte a zilei, local vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, iar în nordul Carpaţilor Orientali, trecător şi lapoviţă şi ninsoare. Spre sfârşitul intervalului înnorările se vor accentua în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali unde izolat va ninge. Vântul va prezenta intensificări, iar în zona înaltă va sufla tare, cu viteze ce vor depăşi la rafală 100 km/h.
Duminică, vremea va fi închisă şi se va răci. Temporar vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, pe arii mai extinse în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbura, iar vântul va prezenta intensificări.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate