Antena 3 CNN Actualitate Dan Negru prezintă Revelionul Starurilor 2016 la Antena 1

Dan Negru prezintă Revelionul Starurilor 2016 la Antena 1

Dan Negru prezintă Revelionul Starurilor 2016 la Antena 1
28 Dec 2015   •   11:28

Revelionul Starurilor 2016, prezentat de Dan Negru, va aduce în casele românilor unii dintre cei mai populari artişti, precum Irina Loghin, Gabriel Cotabiţă şi Taraful din Clejani, dar şi o bătălie a măştilor, cu personaje din filme celebre.

Petrecerea de Revelion de la Antena 1 va începe cu "Chef de râs", de care se fac răspunzători îndrăgiţii actori ai Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" Vasile Muraru şi Valetina Fătu, informează Antena 1. Momentele lor umoristice vor alterna cu cele muzicale susţinute de interpreţi de renume, precum Sofia Vicoveanca şi Cornelia şi Lupu Rednic, Fuego, CRBL şi Corina.

Revelionul Starurilor 2016, prezentat de Dan Negru, va aduce în casele românilor cei mai iubiţi artişti ai momentului. Irina Loghin, Maria Dragomiroiu, Gabriel Cotabiţă, Connect-R, Maria Buză, Pepe, Maria Cârneci, Alina Eremia, Liviu Vârciu, Diana Munteanu, Gina Pistol, Andreea Bănică, Anna Lesko, nea Mărin, Matteo, Florin Ristei, Aurelian Temişan, Lora, Taraful din Clejani, Jean de la Craiova, Dorian Popa, Ruby, Alb Negru, Giani Kiriţă, Vali Vijelie sunt doar o parte dintre ei.

Momentele speciale ale nopţii dintre ani vor fi cele dedicate măştilor. O parte dintre artişti, împărţiţi în două tabere - a fetelor şi a băieţilor -, vor trebui să ghicească ce personalităţi se ascund în spatele lor, ţinând cont de indiciile oferite de Dan Negru. Cu ajutorul măştilor, la Revelionul Starurilor 2016 vor veni, printre alţii, Chewbacca, din "Războiul stelelor", Grinch, Mihai Viteazul, vrăjitoarea din Albă ca Zăpada, gnomul Nori şi Azog din "Hobbitul".

După ce toate măştile vor fi dezvăluite, petrecerea va continua până-n zori "La Hanu' Mirelei", unde Mirela Boureanu Vaida îi va avea ca invitaţi pe cunoscuţii interpreţi ai cântecului popular românesc Laura Lavric, Nicoleta Voica, Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu, Mioara Velicu, Niculina Stoican, Dinu Iancu Sălăjanu, Cornel Borza, Constantin Enceanu, Gelu Voicu, dar şi pe Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Adrian Sînă şi Sandra N.

Din program nu vor lipsi momentele inedite, căci invitaţii Mirelei vor avea parte de o serie de provocări, una mai haioasă decât alta. Ei vor trebui să tragă răvaşele din plăcinta pregătită de gazdă şi să îndeplinească sarcinile înscrise pe ele.

×
Subiecte în articol: Dan Negru
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close