Antena 3 CNN Actualitate Dan Voiculescu anunţă că îl dă în judecată pe Marian Căpăţână, intermediarul şpăgii dintre familia lui Bercea Mondial şi Mircea Băsescu

Dan Voiculescu anunţă că îl dă în judecată pe Marian Căpăţână, intermediarul şpăgii dintre familia lui Bercea Mondial şi Mircea Băsescu

Dan Voiculescu anunţă că îl dă în judecată pe Marian Căpăţână, intermediarul şpăgii dintre familia lui Bercea Mondial şi Mircea Băsescu
Sursa foto: Foto: Agerpres
02 Iul 2014   •   14:30

Dan Voiculescu afirmă că intenţionează să îl dea în judecată pe intermediarul şpăgii dintre familia lui Bercea Mondial şi Mircea Băsescu.

Voiculescu spune, într-o postare pe blog, intitulată Ridicolul nu doare, că intenţionează să îi ceară lui Marian Căpăţână 100.000 de euro, după ce acesta a afirmat că Dan Voiculescu ar fi în spatele scandalului de mită în care este implicată familia preşedintelui Băsescu.

Mai mult, Voiculescu a precizat că a formulat deja o solicitare în atenţia preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti pentru a-i fi eliberată o copie a declaraţiilor lui Căpăţână, necesară declanşării unei acţiuni în instanţă împotriva acestuia.

Conţinutul solicitării:

Stimata Doamnă Preşedinte,

Am fost sesizat că în presă au apărut o serie de informaţii potrivit cărora numitul Căpăţână a afirmat în faţa Curţii de Apel Bucureşti că eu aş fi dat 1 milion de euro lui Florin Anghel pentru a-l compromite pe Traian Băsescu.
Având în vedere gravitatea acestor afirmaţii, vă rog să îmi eliberaţi o copie a declaraţiilor făcute de Marian Căpăţână în faţa completului de judecată, necesară declanşării unei acţiuni în instanţă împotriva acestuia.

Cu sinceritate, Dan Voiculescu

Doamnei Lia Savonea, Preşedinte Curtea de Apel Bucureşti




×
Subiecte în articol: Dan Voiculescu marian capatana
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close