Cu legea în sertar, mai marii Administraţiei Penitenciarelor habar nu au unde se află deţinuţii care pleacă în permisie. Ar fi putut şti, dacă sistemul de supraveghere electronică, prevăzut de 13 ani de o lege, ar fi existat. Doar Poliţia Română l-a implementat, iar când a cerut să fie sincronizat cu cel de la Penitenciare s-a descoperit că nici măcar un ac nu a fost mişcat în proiect. Aşa a putut să fugă din ţară, din permisie, ucigaşul unui poliţist, Abdulah Ataş.
Abdullah Ataş este acum căutat în Turcia. Ar fi ajuns acolo după ce în a 24-a permisie pe care a primit-o de la penitenciar a decis să nu se mai întoarcă. Nu era supravegheat de nimeni în acel moment. Astfel că evadarea regelui veiozelor a dus la o dezvăluire incredibilă: legi care puteau preveni situaţia stau în sertar şi nu sunt puse în aplicare de unele instituţii.
Monitorizarea electronică adeținuților e prevăzută încă din 2013 de legea executării. În 2021 s-a dat lege care prevedea un sistem comun cu MAI, doar că ANP a zis pas. Între timp, în ultimii 10 ani, au evadat 70 de deținuți din situațiile în care se impunea monitorizarea prin brățară electronică: permisie sau muncă în puncte exterioare.
Iată şi câteva exemple. În mai 2022 un individ condamnat la 23 de ani de închisoare pentru tâlhărie calificată a evadat din spitalul unde fusese transferat pentru o intervenţie chirurgicală. S-a plimbat în tot bucureştiul şi a fost găsit în zona unei pieţe. În mai 2023 un deţinut condamnat pentru trafic de droguri a evadat de la un punct exterior de lucru. A fost găsit câteva ore mai târziu într-o casă abandonată din Ferentari. În aprilie 2024, un individ condamnat la 18 ani de închisoare pentru că şi-a ucis iubita, a fugit de sub escorta poliţiştilor de penitenciar în timp ce era ransportat la o clinică. A fost prins la 600 de kilotetri distanţă după 14 ore de căutări. La 13 ani de la legea executării şi mai bine de 4 de la legea privind sistemul unic, Penitenciarele sunt tot la nivelul de grup de lucru.
Geo Bogdan Burcu, director ANP: În teorie, a fost un grup de lucru și la nivelul ANP, în 2021, însă în 2024 fosta conducere a aprobat suspendarea grupului de lucru respectiv.
Aşa se face că legea nu e respectată nici astăzi. Antena 3 CNN l-a contactat pe fostul director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Dan Halchin ne-a transmis în schimb că, din punctul lui de vedere, nu a existat şi nu există nici acum bază legală pentru implementarea sistemului în închisori. Mai mult, spune el, de pilotare trebuia să se ocupe Poliţia Română. Potrivit surselor Antena 3 CNN, însă, Administraţia Penitenciarelor a fost invitată să participe la testarea sistemului dar ar fi decis să mai aştepte. Tot legea din 2021 spune şi că în primul rând instituţiile trebuie să-şi dezvolte infrastructuri informatice.
Geo Bogdan Burcu, director ANP: Nu ne împiedică nimic, în opinia noastră, ca noi să fim incluși în cadrul legii ca având perioadă de pilotare. În momentul de față nu deținem nici infrastructură, nici sisteme informatice dedicate, nici aplicații, echipamente sau rețele de comunicații sau brățările în sine.
Va mai dura, însă. Pentru că acum sistemul penitenciar va trebui să recupereze ceea ce putea face în acelaşi timp cu Poliţia, timp de mai mulţi ani. Şi putea preveni cheltuielile pe care le presupune fiecare evadat care trebuia să poarte brăţară la picior şi a fost scăpat printre degete.