Antena 3 CNN Actualitate DIICOT Iaşi a pus sechestru pe mai multe bunuri şi conturi ale lui Gruia Stoica

DIICOT Iaşi a pus sechestru pe mai multe bunuri şi conturi ale lui Gruia Stoica

DIICOT Iaşi a pus sechestru pe mai multe bunuri şi conturi ale lui Gruia Stoica
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    13 Mai 2014   •   16:08

Procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri şi conturi ale lui Gruia Stoica pentru a recupera prejudiciul suferit de stat în urma privatizării eşuate de la CFR Marfă, dar şi din cauza dosarului penal pe care patronul de la GFR îl are pentru trafic de influenţă.

Măsura a fost luată după ce Ministerul Transporturilor i-a virat înapoi în conturi lui Gruia Stoica cele 10 milioane de euro pe care acesta le-a depus ca garanţie la privatizarea CRF Marfă. Cea care a semnat pentru returnarea banilor, fără să ţină cont de recomandarea DIICOT, a fost Elena Petraşcu, secretarul general al Ministerului Transporturilor.

Reprezentanţii DIICOT spun că au cerut încă din ianuarie Ministerului ca aceşti bani să fie puşi sub sechestru, pentru a acoperi eventualele prejudicii, dar nu au primit răspuns. Procurorii au făcut această solicitare după ce au descoperit că Gruia Stoica a făcut trafic de influenţă pentru adjudecarea unui contract de transport cărbune tot cu CFR Marfă.

Patronul de la GFR ar fi fost dispus să dea mită unui intermediar 3 milioane de euro ca să-i iasă această afacere. În prezent, Gruia Stoica este cercetat în stare de libertate.

×
Subiecte în articol: Gruia Stoica sechestru
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close