"Mai întâi, s-a amânat concursul pentru angajare, pentru că directorul nu apucase să pună mâna pe subiecte. Concursul s-a dat a doua zi. După testare, relaţia domnului director Manafu a depus o contestaţie, iar eu am fost solicitat să corectez <bine> aceeaşi lucrare. Am refuzat", a declarat liderul sindical de la Aeroportul Kogălniceanu, Emanuel Roiu.
Ulterior, sindicalistul a plecat în concediu, dar spune că a fost chemat din concediu să semneze desfacerea contractului de muncă.
Emanule Roiu mai adaugă că are o înregistrare cu şeful său, directorul general al Aeroportului Kogălniceanu, Ionel Manafu. "L-am înregistrat după ce am făcut mai multe sesizări la Ministerul Transporturilor", a declarat Roiu.
Potrivit acestuia, "pila" şefului său trebuia angajată la aeroport pe postul de pompier. "Din câte reţin, meseria lui era ospătar. Avea o diplomă care i-ar fi permis să fie pompier, dar pentru asta trebuia să ia şi examenul", a precizat liderul de sindicat Roiu.
Ştiri video recomandate