Doctorul Cătălin Apostolescu, eroul de la "Matei Balș", mărturii în premieră despre tragedie

de Gabriel Dano    |    29 Ian 2021   •   21:42
Doctorul Cătălin Apostolescu, eroul de la "Matei Balș", mărturii în premieră despre tragedie Exclusiv

Medicul infecționist Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului ”Matei Balș”, și care era de gardă la parterul Pavilionului 5, la doar două camere distanță de salonul unde a pornit focul, a povestit vineri seară, la Exces de putere, cum a trăit tragedia care a avut loc vineri dimineață în unitatea medicală.

"Întâi am auzit o voce de bărbat, am presupus că este pacient, pentru că știam personalul. După aceea, la foarte scurt timp am auzit țipete de ajutor, o voce feminină, am ieșit din cameră, dar deja în secție era un fum foarte gros și nu am putut să mai înaintez. Atunci am ales varianta să încerc să ajut oamenii prin balcon.

Eram undeva la 8-10 metri de salon. În momentul acela a fost imposibil să-mi dau seama care este sursa incendiului pentru că fumul era foarte-foarte gros. Doar fumul împiedica vizibilitatea, curentul l-am oprit după aceea. La început nu a fost nicio explozie, a fost o bubuitură mai târziu, după vreo 3-4 minute.

Ieșisem deja pe balcon și apelasem pompierii. Erau unii pacienți care încercau să iasă, evident că i-am ajutat și, după aceea, am încercat să deschid și alte ferestre, dar mi-a fost imposibil pentru că se dechid numai pe dinăuntru și nu aveam cum să le forțez. Am încercat să intru prin altă parte, iar nu am putut din cauza fumului.

Între timp, colegii începuseră să evacueze din pacienți", a spus dr. Cătălin Apostolescu.

Medicul a povestit cum s-a desfășurat evacuarea pacienților, aproximativ 100 în tot pavilionul.

"Am încercat să-i transportăm pe pacienți, noi și echipajele de pompieri, cât mai repede afară din clădire cu toate mijloacele pe care le aveam la dispoziție. Nu am vrut să ne limităm doar la tărgile pompierilor. Au fost pacienți puși și pe aceste tărgi, dar graba a fost foarte mare să scoate cât mai repede cât mai mulți pacienți", a spus medicul Apostolescu.

Întrebat dacă s-a gândit că îi era și viața sa în pericol, doctorul a spus:

"Sincer să fiu, în acele momente nu mi-a trecut prin cap așa ceva."

Medicul a mai spus că atunci când infirmiera a intra în salon a văzut că unul dintre pacienți era deja în flăcări.

"Era în alt salon, se ocupa de alt pacient. S-a întors și a văzut pe cineva arzând, a încercat să pună o pătură să-l stingă și, în același timp, a oprit sursa de oxigen de la acel pacient. Nu a putut să înainteze și să oprească și la celălat pacient", a mărturisit acesta.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close