Antena 3 CNN Actualitate Primarul Dominic Fritz s-a vaccinat cu AstraZeneca: Am pus și eu un umăr pentru Timișoara. Pare netonifiat, dar mușchii mei sunt pe dinăuntru

Primarul Dominic Fritz s-a vaccinat cu AstraZeneca: Am pus și eu un umăr pentru Timișoara. Pare netonifiat, dar mușchii mei sunt pe dinăuntru

Primarul Timișoarei Dominic Fritz a anunțat vineri că s-a vaccinat cu AstraZeneca și nu s-a sfiit să își arate mușchii mai puțin tonifiați decât ai altor predecesori, persoane publice, care s-au pozat într-un astfel de moment.

Primarul Dominic Fritz s-a vaccinat cu AstraZeneca: Am pus și eu un umăr pentru Timișoara. Pare netonifiat, dar mușchii mei sunt pe dinăuntru
de Dana Musceleanu    |    02 Apr 2021   •   13:40

„Am pus și eu un umăr pentru Timișoara. Pare netonifiat, dar mușchii mei sunt pe dinăuntru”, a glumit edilul, care a atașat pe Facebook și fotografii din momentul vaccinării.

Dominic Fritz a mai ținut să precizeze că vaccinul ales este sigur, iar medicii și asistentele din centrul în care s-a vaccinat „sunt extrem de empatici și nu a fost decât o mică înțepătură”.

.„M-am vaccinat cu AstraZeneca pentru că este un vaccin sigur și eficace. În județul Timiș și în Timișoara sunt mii de locuri libere pentru acest vaccin. Dacă faceți rezervarea azi, vă puteți vaccina poimâine, nu există listă de așteptare”, susține Dominic Fritz.

"Doar prin vaccinare masivă și rapidă vom trece peste această pandemie"

Primarul a făcut totodată un apel ca oamenii să se vaccineze, precizând că ritmul de înscriere la vaccinare a încetinit, iar câteva centre nu funcționează la capacitate maximă pentru că locurile nu sunt ocupate.

„Este alegerea fiecăruia dacă se vaccinează sau nu. Dar este evident că doar prin vaccinare masivă și rapidă vom trece peste această pandemie. Iar noi, cei din Timișoara și județul Timiș, avem acum șansa să fim primii care atingem imunizarea de masă și care ne va permite să trăim din nou o viață normală. (...) Pune și tu umărul pentru Timișoara”, este îndemnul primarului pentru locuitorii Timișoarei.

×
Subiecte în articol: Timișoara Dominic Fritz astrazeneca
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close