Ana Iorga a vorbit miercuri, la rubrica Pe cuvânt, despre o formulare controversată în exprimarea orei. Cum spunem corect: „Ora 3" sau „orele 3"? „Ora 14" sau „orele 14"?
Indicarea orei e motiv serios de ceartă între două tabere: cei care folosesc tot mai mult „orele 14" şi cei care cred că e greşită şi exagerată această formă de acord a substantivului „oră" cu numeralul cardinal care exprimă ora.
Întrebarea e cine are dreptate. Adevărul este, ca de obicei, undeva la mijloc. Şi un mare lingvist, Rodica Zafiu, a explicat şi de ce lucrurile sunt atât de nuanţate.
„Ora 3" şi „orele 3" sunt variante echivalente pentru mulţi dintre vorbitorii de română. Pentru alţii însă, pluralul este inacceptabil. Acum, diferenţa dintre cele două forme nu este de tipul corect-incorect, e mai degrabă o diferenţă de vechime în limba română.
În stadiul de astăzi al limbii, ora se exprimă în general prin singularul substantivului: „ora 3", nu „orele 3". Tiparul este: substantivul ”oră” plus numeralul cardinal. O structură pe care o întâlnim nu doar în indicarea orei: spunem la fel „etajul 4, pagina 20 sau apartamentul 5". Lucrurile stau altfel însă în perioada mai veche a limbii române.
Încă din secolul al XVI-lea, ora se exprima cu ajutorul substantivului „ceas", precedat sau urmat de un numeral ordinal. Şi găsim foarte multe exemple selectate de lingvistul Rodica Zafiu din textele româneşti vechi: „al unsprezecelea ceas", „întru al doilea ceas", „întâiul ceas de noapte", adică ora unu. S-a păstrat de altfel până astăzi expresia metaforică „în al unsprezecelea ceas".
În alte construcţii vechi, substantivul „ceas" se acordă cu numeralul la plural. „nouă ceasuri de noapte, două ceasuri, ceasurile două sau la patru ceasuri fix". Să ştiţi că pe vremuri auzeam şi întrebarea: „Câte ceasuri sunt?". Deja avem un model cu pluralul care a influenţat formulările de astăzi de tipul „orele 3".
Ba mai mult, pe parcurs, „ceasul" a fost înlocuit de un substantiv mai nou, „oră". Şi el a intrat tot în construcţii cu pluralul: orele 3, la 11 oare, cu forma veche a substantivului. Nici nu e atât de neaşteptat, pentru că modelul există şi în alte limbi romanice. Spunem „onze heures", cu substantivul la plural.
Ei, şi acum momentul adevărului. Cum spunem corect până la urmă? E greşit să spunem „orele 14"? Dacă vrem să fim riguroşi, conform normelor actuale, spunem corect „ora 14". Totuşi, varianta „orele 14" nu e greşită, oglindeşte o etapă anterioară a limbii. Adică există un model care o justifică, aşa că nu e chiar de aruncat la coş.
