Antena 3 CNN Actualitate Educație Rezultate bac 2026, sesiunea de toamnă: Cea mai mare rată de promovare din ultimii 12 ani, înainte de contestații

Rezultate bac 2026, sesiunea de toamnă: Cea mai mare rată de promovare din ultimii 12 ani, înainte de contestații

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 09:35 18 Aug 2026 Modificat la 09:38 18 Aug 2026
poza in care apare o eleva care isi verifica rezultatele la avizierul scolii
Rezultate bac 2026, sesiunea de toamnă: Cea mai mare rată de promovare din ultimii 12 ani, înainte de contestații. FOTO: Agerpres

Peste 9.600 dintre cei peste 28.400 de candidați care au susținut probele Bacalaureatului 2026, sesiunea de toamnă, au promovat examenul, conform datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Este vorba despre 33,8% din totalul candidaților – o cifră în creştere cu peste 5% faţă de prima afişare din sesiunea similară de anul trecut. În plus, aceasta este cea mai mare rată de promovare din ultimii 12 ani, conform rezultatelor inițiale. Primele rezultate la bacalaureat 2026, sesiunea din august, au fost publicate astăzi.

Rata de promovare inițială, la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026, este 33,8%. Este o creștere cu 5 puncte procentuale față de anul trecut, când doar 28,4% dintre candidați au obținut note peste 6, a transmis Ministerul Educaţiei, marţi.

MEC a publicat rezultatele iniţiale, înainte de contestaţii, obţinute de candidaţii care au susţinut Bacalaureatul în sesiunea august 2026.

Potrivit ministerului, la această sesiune s-a înregistrat cea mai mare rată de succes în actualul format de organizare a examenului, conform Legii 1/2011.

Numărul total de candidaţi promovaţi este de 9.623, dintre care 6.700 din promoţia curentă, ceea ce indică o rată de reuşită de 34,9%, iar 2.923 sunt absolvenţi de liceu din promoţiile anterioare, rata de reuşită fiind de 31,6%.

Rata de participare a fost de 85,1%, s-au prezentat 28.481 de candidaţi din totalul celor 33.455 înscrişi.

Conform MEC, 56 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Cinci candidaţi au promovat examenul cu medii situate în intervalul 9,50 - 9,99.

Lucrările pot fi vizualizate şi se pot depune eventuale contestaţii, inclusiv prin mijloace electronice, marţi în intervalul orar 14:00 - 18:00, precum şi în zilele de 19 şi 20 august.

Depunerea contestaţiilor nu este condiţionată de vizualizarea lucrărilor, iar vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestaţiei. Vizualizarea lucrărilor are caracter strict informativ şi nu implică recorectarea acestora.

În momentul vizualizării lucrărilor, candidaţii minori trebuie să fie însoţiţi obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Rezultatele finale vor fi afişate pe 24 august. 

La sesiunea iulie 2026, la nivel național, rata de promovare la Bacalaureat 2026 a fost de 74,8% pentru toți candidații, înainte de contestații, relatează edupedu.ro.

Rata de promovare a ajuns la 79,6% la Bacalaureat 2026, după contestații, în creștere cu 2,1 puncte procentuale. Este a treia cea mai mare rată din ultimi 15 ani.

Peste 55.000 de contestații au fost la Bacalaureat 2026, sesiunea din vară, cel mai mare număr din ultimii 5 ani, conform sursei citate. Limba română a fost proba cu cele mai multe cereri de reevaluare, iar peste 96% dintre notele inițiale au fost modificate.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close