Antena 3 CNN Actualitate Emil Boc: Tinerii antreprenori vor primi ajutoare de stat nerambursabile de maximum 10.000 de euro (VIDEO)

Emil Boc: Tinerii antreprenori vor primi ajutoare de stat nerambursabile de maximum 10.000 de euro (VIDEO)

Emil Boc: Tinerii antreprenori vor primi ajutoare de stat nerambursabile de maximum 10.000 de euro (VIDEO)
Sursa foto: Foto: Intact Images
02 Oct 2010   •   18:34

Premierul Emil Boc a susţinut sâmbătă o declaraţie de presă, la Palatul Victoria, ca urmare a întâlnirii sale cu reprezentanţii Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

Premierul a declarat că guvernul pe care îl conduce nu va repeta greşelile guvernării Tăriceanu, atrăgând atenţia că ?nu putem consuma mai mult decât producem, nu putem sa ne împrumutam doar pentru a consuma?.

Premierul a mai spus că principalele resurse financiare vor fi îndreptate către locurile de muncă şi absorbţia fondurilor europene.

Emil Boc a declarat că guvernul va susţine în continuare mediul de afaceri, iar în acest sens va fi promovată o lege prin care tinerii antreprenori, de până în 35 de ani, vor primi garanţii de stat pentru a obţine credite şi ajutoare de stat nerambursabile în valoare de maximum 10.000 de euro.

Totodată, primul ministru a spus că România are nevoie de cinci miliarde euro pentru a finanţa deficitul bugetar, care va fi de 4,4% în 2011. Creşterea economică va fi de 1,5 - 2%, potrivit prognozei lui Emil Boc.

În plus, premierul a anunţat că fondul de salarii pentru 2011 este de 39 miliarde RON, iar bugetarii îşi vor recupera în 2011 o parte din salariul diminuat cu 25%.

Referitor la proiectul legii educaţiei, premierul a declarat că Guvernul îşi va angaja răspunderea pentru acesta, pornind de la forma adoptată de Camera Deputaţilor, dacă dezbaterile din Senat asupra acestui proiect nu vor fi finalizate în perioada imediat următoare.

El a arătat că decizia angajării răspunderii aparţine Coaliţiei şi că tema va fi discutată în reuniunea de luni, pentru stabilirea unor termene clare de deblocare a discuţiilor din Senat, termene după care Guvernul să îşi angajeze răspunderea în Parlament pentru Legea educaţiei.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Emil Boc credite guvern premier
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close