”Dacă nu visezi să ajungi sus, nu ai cum să ajungi sus de tot”. Acesta este principiul după care s-a ghidat Mălina Călugăreanu, campioană mondială la floretă.
A reușit să îmbine școala cu sportul într-un mod excepțional. Este studentă și practică în continuare scrima. Mălina este #EroulZilei.
”A fost o întâmplare să descopăr floreta. Sora mea a fost cea care a început scrima, eu am mers cu ea pentru că nu aveam ce să fac acasă sau în pauzele de la dansuri. Ea s-a lăsat când a intrat la liceu. Eu am început la 12 ani. Nu m-am gândit nicio secundă că o să ajung la cel mai înalt nivel, că voi ajunge să fiu cunoscută prin intermediul sportului. Îmi doream să fac mișcare. Treptat, a început să îmi placă din ce în ce mai mult, am continuat pe acest drum. Am renunțat la dansuri ca să pot face scrimă” spune Mălina Călugăreanu.