Antena 3 CNN › Actualitate › Fiu de polițist din Sînnicolau Marea implicat într-un scandal, într-un club

Fiu de polițist din Sînnicolau Marea implicat într-un scandal, într-un club

2 minute de citit Publicat la 10:21 06 Ian 2013 Modificat la 10:07 24 Sep 2026
Fiu de polițist din Sînnicolau Marea implicat într-un scandal, într-un club
Foto: Antena 3

Fiul şefului poliţiei din Sînnicolau Mare a fost implicat într-un scandal, într-un club. Fiul poliţistului l-ar fi bătut pe un alt tânăr.  Victima spune că a fost agresată şi de şeful poliţiei din oraş.

Totul a pornit de la o uşă împinsă din baia clubului, care are intrare comună pentru băieţi şi fete. La un moment dat, fiul comisarului a împins uşa pentru a ieşi, dar uşa i-a fost împinsă înapoi de un alt tânăr care încerca să iasă din cealaltă baie. Cei doi s-au luat la ceartă, ambii fiind despărţiţi de prietenii lor. La un moment dat, unul dintre prietenii fiului de polițist, care este și prietenul fiicei acestuia,  l-a luat de faţă pe unul dintre adversari, iar acesta a ripostat cu o palmă.

Cel lovit s-a retras în club, dar lucrurile nu s-au terminat aici pentru că a venit revanşa. Conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, fiul polițistului a fost atacat de mai mulţi inşi şi dus practic în lovituri înapoi în baia clubului. Profitând de îmbulzeală, se vede cum acesta este lovitpână cade la pământ. Lumina în baie se stinge, iar tânărul căzut la pământ este călcat în picioare, scandalul mutându-se apoi în afara clubului. Ulterior, tânărul care s-a ales cu ochii negri şi cucuie-n cap, a primit un certificat medico-legal care confirmă agresiunea şi stabilieşte că este nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale “dacă nu survin complicaţii”.

“M-au lovit.... Am ieşit afară din club şi au apărut mai multe echipaje de Poliţie. A venit tatăl său în stare avansată de ebrietate. M-au luat cu forţa, fără să cheme ambulanţa, chiar dacă eram grav lovit, m-au băgat în maşină şi m-au dus la secţie. Acolo, m-a lovit cu pumnul în ureche şi m-a ameninţat că el face ce vrea şi să am grijă, de acum încolo, cum merg prin Sânnicolaul Mare. N-am avut dreptul să scriu declaraţia, au scris-o ei cum au vrut. Mi-au dat o amendă pe care am refuzat să o semnez”, a declarat, pentru pressalert.ro, cel agresat.

Şeful Poliţiei Sânnicolaul Mare, comisarul şef Eugen Costoia, trimis în noiembrie acolo pentru “eficientizarea activităţii”,  a declarat că “din cercetările noastre a reieşit că fiul meu nu a lovit pe nimeni. El a fost parte vătămată. El a fost ţinta violenţelor. Nici asta că eu l-am lovit pe acel tânăr nu este adevărat. Pentru ce să chem ambulanţa? Putea el să o solicite. După acel scandal, s-a acţionat conform procedurilor standard. Da, am fost la faţa locului. S-au dat amenzi şi sunt două dosare pentru loviri şi alte violenţe în baza plângerilor depuse. Are cinci zile de îngrijiri medicale? Păi altul care a fost bătut de ei are opt zile”. Întrebat cum se explică că toate sancţiunile Poliţiei din Sânnicolaul Mare au fost date doar adversarilor din gaşca adversă fiului său, Costoia a explicat că “au fost cu toţii identificaţi în baza înregistrărilor video”.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close