Antena 3 CNN Actualitate Florin Iordache anunță o nouă sesiune extraordinară a Parlamentului: Ar putea fi convocată la sfârşitul lui august

Florin Iordache anunță o nouă sesiune extraordinară a Parlamentului: Ar putea fi convocată la sfârşitul lui august

Florin Iordache anunță o nouă sesiune extraordinară a Parlamentului: Ar putea fi convocată la sfârşitul lui august
20 Iul 2018   •   19:49

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat, vineri, că Parlamentul ar putea fi convocat în sesiune extraordinară la sfârşitul lunii august pentru adoptarea unor proiecte cu impact major, cum ar fi transpunerea Directivei europene referitoare la combaterea spălării banilor.

"Ar putea fi o sesiune extraordinară parlamentară în ideea că sunt nişte legi care sunt prioritare, cum este cea privind spălarea banilor. În momentul acesta Guvernul evaluează, dar, dacă se constată..., pentru că înţeleg că am fost acţionaţi deja la Curtea Europeană şi, decât să plătim sancţiuni, putem face o sesiune extraordinară. Proiectul de lege a plecat târziu de la Guvern, este în Senat şi atunci într-o sesiune extraordinară să fie adoptat şi să-l aducem la Cameră. Dar în perioada aceasta Guvernul ar putea să mai găsească şi alte proiecte care, repet, au o anumită urgenţă", a precizat, pentru AGERPRES, Florin Iordache.

El a spus că sesiunea extraordinară ar putea avea loc în ultima săptămână a vacanţei parlamentare.

"În general, în ultima săptămână oricum sunt comisii şi am spus că, dacă vor fi nişte proiecte cu impact major, adică decât să plătim nu ştiu câte penalităţi pe zi, atunci putem să facem o sesiune extraordinară ca să rezolvăm aceste chestiuni", a complettat Iordache. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: august sesiune Florin Iordache
Parteneri
A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii
x close