Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea anunță un demers în premieră în Capitală: „Este o lucrare complexă, extrem de importantă pentru oraș”

Gabriela Firea anunță un demers în premieră în Capitală: „Este o lucrare complexă, extrem de importantă pentru oraș”

Gabriela Firea anunță un demers în premieră în Capitală: „Este o lucrare complexă, extrem de importantă pentru oraș”
de S.T.    |    31 Mai 2018   •   08:30

Primăria Municipiului Bucureşti continuă lucrările de reabilitare a colectoarelor principale de canalizare a Capitalei (A0 şi B0), pe o lungime de 10,5 km, care au ca scop reducerea nivelului de infiltraţii în reţeaua de canalizare, mărirea capacităţii de transport şi asigurarea debitului de apă uzată tranzitat către Staţia de Epurare de la Glina, dar şi consolidarea structurală şi etanşarea unor tronsoane afectate.

Potrivit unui comunicat al PMB, lucrările au început în primăvara anului 2017, iar până în acest moment au fost executate aproximativ 20 de procente din contract.

„Este o lucrare complexă, extrem de importantă pentru oraş, ţinând cont de faptul că aceste colectoare nu au fost niciodată reabilitate. După finalizarea acestor lucrări se va reduce nivelul de infiltraţii în reţeaua de canalizare, cu influenţa benefică asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei, şi va fi diminuat riscul producerii de inundaţii în zonele istorice ale oraşului”, declară primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

PMB mai precizează că proiectul a fost împărţit în 22 de tronsoane, iar în prezent constructorul lucrează la 18 dintre acestea. Mai mult decât atât, patru dintre aceste tronsoane sunt în curs de finalizare.

Conform graficului de execuţie, înaintat de către constructor, lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2018.

Valoarea acestui contract este de 63.799.648,46 lei, fără TVA, el fiind atribuit, în urma procedurii de achiziţie publică, Asocierii Tahal Consulting Engineers Ltd. - Triada Prod Impex SRl, lider al asocierii fiind Tahal Consulting Engineers Ltd.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: lucrare Gabriela Firea
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close