Antena 3 Actualitate Gabriela Firea: Au ajuns în țară cele 6 000 de teste rapide pentru cadrele medicale din spitalele bucureștene

Gabriela Firea: Au ajuns în țară cele 6 000 de teste rapide pentru cadrele medicale din spitalele bucureștene

24 Apr 2020   •   10:22
Gabriela Firea: Au ajuns în țară cele 6 000 de teste rapide pentru cadrele medicale din spitalele bucureștene
Sursa foto: Facebook/Gabriela Firea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, vineri, că au ajuns în țară cele 6.000 de teste rapide pentru cadrele medicale din spitalele bucureștene.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, vineri, pe Facebook, că cele 6.000 de teste au fost donate de o companie „în semn de prețuire față de efortul cadrelor medicale aflate în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus”.

Potrivit edilului, testele sunt din Belgia și determină prezența antigenului SARS-Cov-2 prin exudat nazal și faringian, „deci sunt sigure”. Valoarea totală a testelor se ridică la 156.000 lei (fără TVA).

„Este un gest extraordinar prin care oameni minunați, cărora le pasă și sunt la curent cu efortul extraordinar pe care personalul medical îl face în aceste vremuri marcate de pandemia COVID-19, doresc să ajute.
Astfel de inițiative lăudabile pot face diferența în lupta dură pe care eroii noștri din spitalele aflate în prima linie o duc zi de zi, oră de oră, împotriva noului coronavirus”, a scris primarul general pe rețeaua de socializare.

Potrivit Gabrielei Firea, această donație se adaugă miilor de teste achiziționate, deja, de Primăria Capitalei, prin ASSMB.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close