Antena 3 CNN Actualitate Georgian Pop: Elena Udrea avea o părere laudativă despre SRI. După ce a fost chemată la DNA, şi-a schimbat declaraţiile

Georgian Pop: Elena Udrea avea o părere laudativă despre SRI. După ce a fost chemată la DNA, şi-a schimbat declaraţiile

Georgian Pop: Elena Udrea avea o părere laudativă despre SRI. După ce a fost chemată la DNA, şi-a schimbat declaraţiile
09 Feb 2015   •   16:43

Preşedintele Comisiei de control SRI, Georgian Pop, a declarat, luni, la finalul discuţiilor din acest for şi audierea conducerii Serviciului, că au fost confirmate întâlnirile Elenei Udrea cu conducerea SRI, dar nu şi acuzele aduse de aceasta la adresa lui Florian Coldea şi conducerii instituţiei.

Pop a precizat că principala concluzie a audierilor este că acuzaţiile lansate la adresa conducerii SRI "sunt nefondate, sunt defăimătoare".

Elena Udrea avea o părere laudativă despre SRI, însă, după ce a fost chemată la DNA, şi-a schimbat declaraţiile, a mai precizat preşedintele Comisiei de control SRI, Georgian Pop.

"Acele acuzaţii publice sunt nefondate. (...) Până joia trecută, când a fost acuzată oficial, doamna Udrea avea public o anumită părere despre SRI, laudativă. După aceea, după ce am tras noi concluzia, a fost audiată la DNA şi şi-a citit dosarul, de unde a luat cunoştinţă de acuzaţiile oficiale pe care procurorii i le aduc, şi-a schimbat declaraţiile", a precizat Georgian Pop.

Directorul interimar al SRI, Florian Coldea, împreună cu ceilalţi membri ai conducerii SRI au fost audiaţi astăzi în Parlament.  Ei au prezentat în faţa comisiei de control concluziile anchetei interne declanşate după declaraţiile Elenei Udrea.

Florian Coldea a declarat, luni, că instituţia pe care o conduce nu a încălcat legea şi că afirmaţiile despre el " sunt denigratoare".
 
Udrea a depus un denunţ la DNA împotriva lui Florian Coldea în care îl acuză ca ar fi instrumentat campania împotriva sa şi că i-ar fi cerut lui Dorin Cocoş să îi dea 500.000 de euro lui Sebastian Ghiţă pentru a-i susţine postul de televiziune Romania TV.

×
Subiecte în articol: Elena Udrea
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close