Antena 3 CNN Actualitate Granturi de până la 10.000 de euro pentru tinerii antreprenori. Care sunt condiţiile de înscriere

Granturi de până la 10.000 de euro pentru tinerii antreprenori. Care sunt condiţiile de înscriere

Granturi de până la 10.000 de euro pentru tinerii antreprenori. Care sunt condiţiile de înscriere
06 Mar 2014   •   16:57

Tinerii întreprinzători vor putea depune din 10 martie cereri pentru finanţare nerambursabilă de până la 10.000 de euro, dată la care Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism deschide şi înscrierea pentru programul de susţinere a femeilor manager din firmele mici şi mijlocii, informează MEDIAFAX.

Debutanţii în afaceri, cu vârsta de până la 35 de ani, pot să depună online cererile începând cu data de 10 martie, ora 10.00, până la epuizarea bugetului, în valoare de 21 milioane de lei, potrivit datelor publicate de Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism.

 Tinerii vor beneficia prin intermediul programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanţare.

 O săptămână mai târziu, la 17 martie, este programată deschiderea înscrierilor pentru programul Start, care are în vedere facilitarea accesului la finanţare a tinerilor întreprinzători. În cadrul acestui program cererile pot fi depuse până pe 26 martie, ora 20:00. Bugetul alocat programului pentru anul bugetar 2014 este de 13 milioane de lei, iar prin implementarea acestuia se estimează acordarea de finanţare nerambursabilă unui număr de minim 130 de beneficiari.

Prin Programul Start se finanţează implementarea planurilor de afaceri, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, prin acordarea de finanţări nerambursabile de maximum 80% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 100.000 lei/beneficiar. Întreprinzătorii trebuie să contribuie cu restul banilor din surse proprii.

×
Parteneri
Preşedintele Iranului, găsit mort în elicopterul prăbuşit
x close