Antena 3 CNN Actualitate Hunedoara: Şapte persoane suspectate pentru vânzarea a 2 kg de cannabis, reţinute pentru trafic cu droguri de risc

Hunedoara: Şapte persoane suspectate pentru vânzarea a 2 kg de cannabis, reţinute pentru trafic cu droguri de risc

Hunedoara: Şapte persoane suspectate pentru vânzarea a 2 kg de cannabis, reţinute pentru trafic cu droguri de risc
Sursa foto: Foto: Mediafax
17 Mar 2012   •   22:15

Dintre cele 24 persoane aduse la audieri într-un dosar de trafic de droguri şi vânzare de substanţe etnobotanice, şapte au fost reţinute sâmbătă de către procurorii DIICOT Hunedoara, urmând să fie prezentate judecătorilor Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă, informează Mediafax.
   
Decizia reţinerii a fost luată în urma percheziţiilor care au avut loc sâmbătă, la Deva, descoperindu-se aproape o jumătate de kilogram de cannabis adus din Spania, care urma să fie vândut consumatorilor din judeţ.

Cei şapte sunt suspectaţi că ar fi introdus în ţară alte două kilograme de cannabis aduse din Spania, pe care le-au vândut, a precizat şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, comisarul şef Traian Berbeceanu.
   

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close