Antena 3 CNN Actualitate Iaşi. Rudele pacienţiilor "COBAI" vor să li se spună adevărul

Iaşi. Rudele pacienţiilor "COBAI" vor să li se spună adevărul

Iaşi. Rudele pacienţiilor "COBAI" vor să li se spună adevărul
Sursa foto: Foto: austinandassoc.com
de M.Z.    |    15 Ian 2015   •   08:58

Familiile pacienţilor care au murit după ce s-ar fi făcut experimente pe ei la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi cer să li se spună adevărul şi să se facă dreptate. 

 
Rudele unui tânăr care s-a stins din viaţă vara trecută sunt şocate să afle că este posibil ca acesta să fi murit, pentru că i s-ar fi făcut peste 30 de puncţii lombare. 
 
Medicul Mircea Iencean îl operase de două ori, pentru că tânărul îşi fracturase coloana într-un accident de maşină. 
 
Doctorul a dat familiei asigurări că bărbatul se va face bine. Acesta a murit însă la scurt timp, din cauza unei septicemii, şi nimeni din spital nu le-a dat vreo explicaţie. 
 
Bărbatul operat, de două ori, de medicul Mircea Iencean a fost vegheat, până în ultima clipă, de tatăl său. Bătrânul a avut toată încrederea că doctorul îi va face băiatul bine. 
 
Tânărul, care avea fractură la coloană după un accident de maşină, a fost supus unui tratament care a durat trei săptămâni. Familia spune că medicul i-a făcut mai multe puncţii, iar numele bărbatului, Dumitru Ilie, figura pe 32 de fiole cu lichid cefalorahidian găsite într-un frigider, la spitalul din Iaşi.
 
Medicul a dat, permanent, asigurări familiei că situaţia este sub control şi că pacientul se va face bine. Bărbatul a făcut însă septicemie şi a murit.
 
Tratamentele controversate de la spitalul din Iaşi au fost trecute sub tăcere, cu toate că patru dintre pacienţii medicului Mircea Iencean au murit. Reprezentanţii spitalului susţin că doctorul nu a avut aprobare să folosească bolnavii drept cobai. 
 
Consiliul medicilor îi contrazice însă.
 
Conducerea Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi a făcut plângere penală pentru ucidere din culpă pe numele doctorului Mircea Iencean. Acesta spune că totul este o răzbunare a directorului unităţii medicale, cu care a avut conflicte mai vechi. 

Medic acuzat de EXPERIMENTE ILEGALE pe pacienţi: E o răzbunare a directorului spitalului
 

×
Subiecte în articol: Iași experimente medici
Parteneri
Discuţii între România şi SUA pentru apărarea împotriva dronelor
x close