Antena 3 CNN Actualitate Iaşi. Un nou-născut a fost găsit, duminică, pe un câmp

Iaşi. Un nou-născut a fost găsit, duminică, pe un câmp

Iaşi. Un nou-născut a fost găsit, duminică, pe un câmp
Sursa foto: Foto: Mediafax
13 Mai 2012   •   15:34

Un nou-născut a fost găsit, duminică, pe un câmp din apropierea localităţii ieşene Dolheşti, el fiind transportat în stare critică la o maternitate din Iaşi, poliţiştii declânşând cercetări pentru identificarea mamei care l-a abandonat.
   
Potrivit poliţiştilor, bebeluşul a fost descoperit de nişte localnici, pe un câmp din apropierea comunei Dolheşti.
   
La faţa locului a sosit un echipaj al Ambulanţei Iaşi. Medicii susţin că este posibil ca bebeluşul să fi fost născut în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, după care a fost abandonat.
   
Copilul a fost născut prematur şi cântăreşte 1,5 kilograme.
   
"L-am găsit dezbrăcat, era în stare de hipotermie. Ne-am îndreptat urgent către Iaşi", a declarat Luminiţa Cuciuc, medic în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) din Iaşi.
   
Copilul a fost internat în stare critică la Maternitatea "Cuza Vodă" din Iaşi, şansele sale de supravieţuire fiind minime.
   
Poliţiştii au declanşat cercetări pentru a stabili identitatea mamei care şi-a abandonat bebeluşul.




×
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close