Antena 3 CNN Actualitate În timp ce poliţia era în alertă maximă, un infractor omora doi oameni în centrul Braşovului

În timp ce poliţia era în alertă maximă, un infractor omora doi oameni în centrul Braşovului

În timp ce poliţia era în alertă maximă, un infractor omora doi oameni în centrul Braşovului
Sursa foto: Politie
29 Ian 2009   •   22:46

Întâmplările din această săptămână pun Poliţia română într-o postură extrem de neplăcută, dovedind faptul că acţiunile sale nu au impact. După ce miercuri a fost spart un depozit al Armatei de unde s-au furat zeci de arme, poliţiştii intrând în alertă de gradul I, adică alertă maximă, joi oamenii legii au făcut filtre pe toate marile drumuri din ţară. Poliţiştii i-au oprit pe toţi şoferii de pe Autostrada Bucureşti-Piteşti şi pe cei care circulau pe Autostrada Soarelui, i-au verificat pe şoferii din Prahova şi Dâmboviţa şi au împânzit Valea Prahovei. Graniţele sunt păzite mai intens ca de obicei, iar SRI s-a implicat în anchetă.
În timp ce poliţiştii erau în alertă maximă, în centrul Braşovului un infractor omora doi oameni, acesta jefuind o casă de schimb valutar. În acest incident au mai fost rănite două persoane, agresorul deschizând focul fără nici o reţinere în centrul oraşului. Acum, Poliţia Română anunţă că a înăsprit filtrele, deşi unităţile sale erau oricum în alertă de gradul I în momentul comiterii infracţiunii din Braşov. În aceste condiţii, imaginea poliţiei are de suferit, cetăţenii întrebându-se, pe bună dreptate, cât de bine sunt apăraţi, dacă, fiind în alertă maximă, autorităţile nu au reuşt să împiedice un omor în plin centru al unui mare oraş.
Situaţia din Poliţie vine după ce Ministerul Administraţiilor şi Internelor a fost ţinta presiunilor politice, Gabriel Oprea fiind schimbat din funcţia de ministru după doar câteva zile, acesta fiind înlocuit de Liviu Dragnea. La învestirea noului ministru Liviu Dragnea preşedintele Traian Băsescu nu a fost prezent, şeful statului motivând absenţa sa prin faptul că fastul de la minister i s-a părut prea mare pentru un astfel de eveniment.
Sursă foto: Hunedoreanul
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea Gabriel Oprea
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close