Antena 3 CNN Actualitate Cine sunt cele două persoane care au murit astăzi după incendiul de la "Matei Balș"

Cine sunt cele două persoane care au murit astăzi după incendiul de la "Matei Balș"

Încă două persoane au decedat în urma incendiului de la "Matei Balș". Așadar, vorbim până în acest moment despre 14 persoane care și-au pierdut viața în urma acestei tragedii care a avut loc în urmă cu aproximativ o săptămână la parterul unui pavilion al Institutului "Matei Balș" din Capitală

Cine sunt cele două persoane care au murit astăzi după incendiul de la "Matei Balș"
Sursa foto: hepta
de Gabriel Dano    |    06 Feb 2021   •   11:44

În acel pavilion erau internați bolnavi cu coronavirus. Inițial trei pacienți au murit carbonizați. O a patra victimă a decedat atunci după ce manevrele de resuscitare au eșuat. În acea după-amiază a mai fost găsită într-un grup sanitar o altă victimă decedată.

Potrivit anunțului Ministerului Sănătății, făcut sâmbătă dimineață, de această dată este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple afecțiuni asociate.

În al doilea caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr Victor Babeș”. Pacientul, care se afla în secția de ATI, a fost diagnosticat cu o formă severă SARS COV-2 și avea comorbidități.

În ambele cazuri, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului. Bilanțul tragediei de la Matei Balș a ajuns la 14 decese.

Procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, precum și ofițerii din cadrul DGPMB – Serviciul Omoruri și Serviciul Criminalistic, au finalizat cercetarea la fața locului.

×
Subiecte în articol: incendiu Matei Balș
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close