Antena 3 CNN Actualitate Încă o dronă a Rusiei a intrat în spațiul aerian al României, pentru a patra zi consecutiv. MApN: Două avioane F-16, ridicate de la sol

Încă o dronă a Rusiei a intrat în spațiul aerian al României, pentru a patra zi consecutiv. MApN: Două avioane F-16, ridicate de la sol

G.M.
1 minut de citit Publicat la 10:02 27 Iul 2026 Modificat la 10:03 27 Iul 2026
avion f 16
Avioane F-16 ale Forțelor Armate Române. Un F-16 a doborât, duminică, o a treia dronă suspectă în spațiul aerian românesc. Este al treilea astfel de incident în 48 de ore. Sursă foto: MApN

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, luni, o țintă aeriană la est de Sulina, care a pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian al României. Două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Fetești au fost ridicate de la sol la ora 8.53.

Cu câteva minute înainte, la ora 08.47, locuitorii din județul Tulcea au primit un mesaj Ro-Alert. Centrul Național Militar de Comandă notificase Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru instituirea măsurilor de avertizare a populației.

Potrivit MApN, ținta aeriană a rămas pentru scurt timp în spațiul aerian național, după care a trecut din nou frontiera și s-a îndreptat către Ucraina. La scurt timp, au fost raportate explozii pe teritoriul ucrainean.

MApN nu a precizat în informațiile transmise dacă ținta aeriană era o dronă.

În mesajul RO-Alert, populația a fost avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

„Alertă extremă. Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și de pereții exteriori. Durata estimată: 90 de minute”, se arată în mesajul transmis locuitorilor din județul Tulcea.

O dronă semnalată în zona județului Tulcea a fost doborâtă, duminică, după ce incidente similare au avut loc vineri și sâmbătă.

Alianța Nord-Atlantică a reacționat, duminică, la incidentul în care o dronă a fost doborâtă în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina, de către un avion de luptă F-16 al Forțelor aeriene române. Într-un prim punct de vedere, NATO a transmis că aeronava opera sub controlul Alianței.

De asemenea, într-un al doilea punct de vedere transmis de Comandamentul NATO din Europa, Alianța a transmis că România a doborât 4 drone „cu succes”, incluzând aici și drona doborâtă de un pilot român în Lituania. De asemenea, NATO transmite că drona distrusă astăzi pare să fie de origine rusească. 

 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close