Pompierii intervin, luni dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu produs la salonul de evenimente Daimon Trattoria, de pe Calea Piscului din sectorul 4 al Capitalei.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, la sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta generalizat, cu posibilităţi de propagare.
› Vezi galeria foto ‹
La faţa locului se intervine cu 12 de autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi două echipaje SMURD.
"Până în momentul de faţă nu avem informaţii cu privire la victime. Misiunea este în dinamică", a precizat ISUBIF.