Antena 3 CNN Actualitate Incredibil: otravă în punga de orez, în România

Incredibil: otravă în punga de orez, în România

Incredibil: otravă în punga de orez, în România
06 Feb 2007   •   23:14

Protecţia Consumatorilor şi un mare lanţ de magazine au decis retragerea de pe piaţă a mii de pachete cu orez, produse de firma cehă NEO. Decizia vine după un incident fără precedent în România. La Cluj, o femeie a reclamat că a găsit un plic de otravă, desfăcut, într-un pachet cu orez. OPC a confirmat că este vorba de otravă de şoareci şi cercetează acum întregul lot. Între timp toată marfa a fost retrasă de pe piaţă. Reprezentanţii supermarketului spun că nu au primit nicio sesizare până acum privind orezul cu pricina. Totodată ei au informat producătorul de problemă şi au cerut o anchetă în fabrică.

Femeia afirmă că a cumpărat punga cu orez luna trecută dintr-un supermarchet. Ea spune că a şi consumat o parte din el. Ultima dată când a mai scos puţin din el, a observat şi un pliculeţ bizar. Curioasă, s-a uitat să vadă ce este. A împietrit când pe hârtie a văzut capul de mort. A pus mâna pe pungă şi pe plic şi a fugit la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului. Inspectorii au fost şocaţi.

Orezul este produs de o firmă cehă şi importat chiar de supermarketul care îl desface pe piaţă. Inspectorii au trimis plicul cu otravă de şoareci şi orezul spre analiză iar OPC a declanşat o anchetă. Dacă se dovedeşte că orezul era contaminat atunci când femeia a cumpărat pachetul şi dacă inspectorii descoperă otravă şi în alte pungi luate ca probe din acelaşi lot, importatorul ar putea fi amendat. Penalizarea poate ajunge până la 30.000 de lei noi.

Observator

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close