Antena 3 CNN Actualitate Interviu-eveniment acasă la Viorica Dăncilă: Au fost multe momente tensionate cu Liviu Dragnea

Interviu-eveniment acasă la Viorica Dăncilă: Au fost multe momente tensionate cu Liviu Dragnea

Interviu-eveniment acasă la Viorica Dăncilă: Au fost multe momente tensionate cu Liviu Dragnea
30 Dec 2018   •   22:45

Premierul Viorica Dăncilă i-a acordat un interviu special Oanei Zamfir, din casa sa.

„Îmi plac oamenii, la mine acasă au venit foarte mulți oameni, nu vreau să fiu un om izolat, trebuie să reacționez, cine a vrut să vină,a  fost bine primit.

Nu este exclus, având antecedente, nu am controlat prizele. Spun asta pentru că nu am avut timpul necesar. Eu sper ca măcar la primul-ministru să existe această siguranță.

Gânduri pentru 2019

Îmi îndrept gândurile bune către acest an, unul în care să conștientizăm că mulți trebuie să-și schimbe atitudinea și mult mai atașați față de România. Zboară la preluarea președinției, toți cei care cred în România, în români, în această responsabilitate, își vor schimba atitudinea. Putem să arătăm că România și românii nu sunt așa cum sunt zugrăviți de alții.

Mesaj pentru Iohannis

Anumite lucruri pe care le-a făcut președintele nu sunt bune pentru România. O să dau un exemplu, atâta timp cât nu am avut doi miniștri pe două domenii, a fost această tergiversare, nu a fost benefic pentru România. El trebuie să facă tot ce e mai bum pentru țara lui, a fost ales de români pentru a susține România, nu știu dacă aș semna această cerere de înaltă trădare, și eu am avut. Și știu cât de neplăcut a fost pentru mine și să le pot explica partenerilor strategici. Trebuie o analiză, ce este în interesul României, trebuie aplicat. Să ceri liderilor politici care fac anumite afirmații. Aceste lucruri ar trebui analizate și stopate, toate aceste decizii, care duc la prejudiciu de imagine nu trebuiesc trecute cu vederea.

Despre adversarul politic

Nu m-aş raporta la Ludovic Orban. Suntem foarte diferiţi. (...) Am mai văzut premieri care se desemnau singuri. Ca să devii premier, partidul din care faci parte trebuie sa câştige încrederea cetăţenilor, să creeze o majoritate. (...) Nu m-am gândit la o persoană care să fie adversarul politic. Cred că adversarii politici sunt cei din partidele de Opoziţie în timpul campaniei electorale, dar atâta timp cât nu suntem în campanie electorală, nu mi-aş dori adversari politici, mi-aş dori oameni cu mai multă deschidere şi afecţiune pentru ţara lor, care să se implice în proiecte importante pentru ţară. Mi-aş dori oameni care să vină cu proiecte, nu cu jigniri pentru că acest lucru arată incapacitatea lor de a găsi soluţii şi atunci cel mai uşor e să-ţi jigneşti adversarul. Era sau este un dosar - nici nu ştiu cum să mă raportez - care cred eu că a adus un deserviciu major României. Mult timp m-am gândit dacă să nu-l acuz pe domnul Orban de prejudicii de imagine aduse României şi de acuzaţii calomnioase la adresa primului ministru, dar m-am gândit pe urmă că aş face ceea ce a făcut dumnealui. Stau şi mă gândesc, oare asta a fost prima plângere, oare nu vor urma altele? Pentru că atunci când vrei să strici imaginea cuiva, vrei să arăţi că politic te raportezi într-un anumit fel ... Aceste plângeri au devenit din ce în ce mai frecvente. Am senzaţia că s-a născut o nouă instituţie, instituţia denunţătorului de care mulţi profită şi care cred că este una din cele mai dăunătoare pentru România.

Nu poți jigni. Președintele României trebuie să aibă altă abordare. Ca să fii adversar, trebuie o luptă. Eu nu am o luptă, lupta mea e să pun în practică programul guvernamental.

Despre amânarea numirii miniștrilor

În mod normal deodată înseamnă într-un timp foarte scurt. Pentru domnul președinte nu reprezintă aceeași măsură ca pentru majoritatea românilor. Am avut o discuție ca la 1 ianuarie să avem guvernul complet pentru a putea prelua președinția. Este greu de spus pentru că în momemtul când discuții cu cineva, aștepți un răspuns. Nu am un răspuns. Dacă trimite o motivare, trebuie să fie foarte bine argumnetată. Nu poți refuza un ministru pentru că nu-ți place ție. Nu trebuie să-i permitem președintelui să-și încalce atribuțile.

Despre scuze de la președinte

Klaus Iohannis nu și-a cerut scuze pentru jigniri. Mi-aș fi dorit. Eu am trecut peste și am mers mai departe. aceste lucruri spuse i-a pus o etichetă. Nu este normal ca președintele să catalogheze, să ceară de șapte ori demisia fără argumente. Nu știu dacă își face un model din Traian Băsescu, dar își face o imagine care va fi lipită de Klaus Iohannis.

2019, un an de investiții

Aș merge pe două segmente, intern, să pun în aplicare programul de guvernare. Trebuie să ne ținem promisiuile fîcute, dacă în 2018 a fost creșterea salariilor, pensilor, vom continua ți în 2019. în acest an, este să avem cât mai multe investiții, să începem o autostradă, fonduri europene, cât mai mulți investitori. Să fie un an al investițiilor. În 2018 nu s-au făcut în de ajuns, dar în mediu rural, multe localități au fost șantiere. Acuzați mereu că nu luăm fonduri europene. Am preluat în guvernarea în 2017, fără să avem acreditate autoritățile de management. 25%, gândiți-vă de la ce procent am plecat. Mai multe fonduri europene atrase în România. Ați pomenit de spitale, de ce nu vrem să facem acele spitale pe fonduri. Dar alocarea a fost de 150 milioane de euro pe toate cele trei spitale, studii de fezabilitate au costat 130 de milioane. Ne-au rămas 20 de milioane. Un spital costa 400 de milioane. Alternative: anul acesta depunem toate documente pentru studii, dacă avem investitori să facem prin parteneriat public privat.

Comarnic-Brașov

Eu cred în acest parteneriat ceea ce dă mai multă încredere. Sunt firme mari care și-au arătat interesul, pornind de la această lege, de la oportunități, de la încrederea în Guvern, vom face acest lucru. Viitorul ne va dovedi. Aș putea să dau un termen pentru Comarnic, dacă în ianuare desemnăm câștigătorul, în 2024, dar sper să fie mai repede.

CFR

Nu trebuie nu doar la autostrăzi, și la calea ferată și aeroporturi. Nu este un lucru mulțumitor, dar în 2019 avem în plan să avem cale ferată nu de 300, dar de 160 km pe oră, nu avem infrastructură. Încercăm să combinăm și noua infrastructură, dar și ce avem.

Pensii și salarii

Avem bani pentru pensii și salarii. Domnul Isărescu a spus că se prăbușește economia, nu s-a prăbușit. Nu cred în acest scenariu. Am luat aceste măsuri pentru că ne-am gîndit la cetățeni, să nu plătească o factură mai mari la gaz, aveau dobânzi mari, atunci când am luat aceste măsuri nu ne-am gândit la bugetul de stat. legat de unde vom plăti, în fiecare an PIB a crescut, vom avea creșteri în continuare, în momentul în care s-a creionat venitul de stat. Nu este o problemă, toate aceste lucruri pe care le-am propus, nu sunt dublate de o proiecție financiară. Am vorbit de investiție. E important pentru bugetul de stat. Trebuie să învățăm din greșeli, că încercăm să remediem, înseamnă ceva. (...) Anul acesta am dat ajutor de stat la 14 societăți economice, să susținem investițiile românești. S-au făcut investiții în mediul rural. Apă, canalizare, investiții în școli. (...) Resursele naturale sunt resursele României. Vrem să dăm legea apelor minerale, legea minelor. Înainte de a adopta această lege în Guvern, ne dorim să facem o analiză să eliminăm deficiențele.

Prețul benzinei

E un aspect pe care trebuie să-l privim cu atenție. Cred că trebuie să luăm fiecare domeniu și să eliminăm lucrurile nefirești. Au fost multe lucruri care efectiv nu sunt normale în România. Pe fiecare domeniu vom căuta să reglementăm aceste situații.

Ce-i lipsește lui Iohannis

Imparţialitatea, în primul rând (îi lipseşte preşedintelui Klaus Iohannis - n.r.). Trebuie să fie un preşedinte mediator, nu un preşedinte care să instige la ură, la dezbinare şi cred că acest lucru era primul pe care şi-l doreau românii atunci când au votat - un preşedinte care să vadă interesul naţional mai presus de interesul electoral, un preşedinte care să ştie să cedeze atunci când este nevoie, pentru că aşa face orice om. Este posibil ca anumite lucruri pe care tu le consideri importante să nu fie chiar cele mai bune pentru ţară. Chiar dacă un lucru în România nu este un lucru normal, să încerce să îl reglementeze în România, nu să dea interviuri sau să facă anumite acuzaţii atunci când se află într-o deplasare la Bruxelles. Cred că ar trebui vadă modelul altor preşedinţi din alte ţării care niciodată nu au spus 'în ţara mea se întâmplă acest lucru'. Cred că lucrurile acestea trebuie să le regleze în ţară, este preşedintele României şi nu avem nevoie ca pentru lucrurile pe care le consideră nefireşti sau le consideră nedrepte să ceară ajutor de la Bruxelles sau altcuiva.

Ar fi un lucru nefiresc (n.r. să preia președinția Consiliului UE). Am văzut când a venit cancelarul austriac Sebastian Kurz că a preluat ştafeta preşedinţiei. Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este deţinută de primul ministru şi de către Guvern, este o regulă care trebuie respectată, deci tot ce înseamnă legislaţie europeană tot ce înseamnă a conduce consiliile pe diferite domenii, le conduc miniştrii din guvern şi primul ministru conduce preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Pe data de 15 ianuarie, chiar primul-ministru va vorbi despre priorităţile preşedinţiei rotative în plenul Parlamentului de la Strasbourg. Eu cred că acest lucru nu este un lucru bun, pentru că partenerii noştri, statele membre, prim miniştrii din statele membre, nu vor înţelege absolut nimic. Preşedinţia rotativă este deţinută de fiecare stat în parte, de fiecare dată primul ministru a fost cel care a deţinut preşedinţia rotativă. Preşedinţia rotativă, deci Guvernul României este cel care duce pe agenda Consiliului european subiectele de interes, este cel care este mediatorul imparţial şi facilitatorul de consens la nivel european. La noi este o situaţie atipică, este o situaţie care nu cred că este benefică pentru România. Din punctul meu de vedere şi nu aş vrea să fiu înţeleasă greşit, nu intru în competiţii electorale, nu am o miză personală, miza mea acum este să avem o preşedinţie de succes astfel încât România să fie mult mai respectată.

În altă ordine de idei dă posibilitatea negocierilor care este principala armă la Bruxelles pentru anumite aspecte legate de România, dar înţeleg că domnul preşedinte vrea să meargă la Consiliul European, dar eu cred că dânsul, să arate că este un cunoscător al regulilor europene şi să lase Guvernul României să ducă preşedinţia la bun sfârşit. Dacă nu va face acest lucru, vă daţi seama că pentru mine dincolo de preşedinte mai importantă este ţara şi va trebui să iau anumite măsuri, să stopez anumite lucruri ceea ce nu ar fi plăcut pentru noi ca şi ţară. În altă ordine de idei trebuie să vorbim pe aceeaşi limbă, adică nu putem vorbi una în şedinţele pe care le prezidează ministrul Afacerilor Europene sau ministrul Finanţelor Publice pe cadrul financiar multianual şi să mergem cu altceva în Consiliul European trebuie să existe o discuţie, un dialog permanent.

Să spunem că ne cere mandat. Şi dacă se iese un pic din acest mandat, discuţiile cum vor fi ? Ne cere mandat domnul preşedinte şi merge la Consiliul European. În Consiliul European noi vedem poziţionarea tuturor statelor membre legate de anumite teme, de obicei poziţionarea în cadrul Consiliului este cea care se reflectă şi în Parlamentul European, deci ne putem da seama de anumite majorităţi, de anumite teme care sunt susţinute, de modul în care sunt susţinute. Acest lucru permite într-un fel să ne facem o imagine asupra modului în care trebuie să acţionăm. Deci sunt mult mai multe elemente care trebuiesc avute în vedere. În rest, trebuie să fiu realistă, aşa cum am spus la început, nu cred că preşedintele va renunţa la Consiliul European pentru că dânsul priveşte acest lucru ca din punct de vedere electoral, să spunem, mai mult din punct de vedere personal pentru că altfel ar face acest pas pe perioada preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Nu avem decât trei preşedinţi în cadrul Consiliului European: preşedintele României, preşedinta Lituaniei şi preşedintele Franţei, în rest sunt prim-miniştri, pentru că majoritatea temelor, de fapt aproape toate temele dezbătute, sunt teme care ţin de economic.

Foloase de pe urma președinției Consiliului UE

O parte, temele avute pe plan european, sunt sectorial se pot face progrese. Politica de coeziune, politica agricolă comună, cum merg negocierile, lucrurile pe care le-am susținut ca țară sunt transpuse, am avut multe deplasări în multe state, am discutat cu mulți miniștri, ce avem noi ca puncte de șară să fie susținute și de alte țări, astfel încât să fie transpuns, avem egalitatea de gen, strategia Dunării, să încurajăm turismul, să fie un fluviu navigabil. Este o bună ocazie de a schimba imaginea României și a românilor. Brexitul pe două paliere: la nivel european, relațiile pe care le avem cu Marea Britanie și parteneriatul cu Marea Britanie. Am avut un act normativ, astfel încât românii de acolo să nu aibă de suferit. Prioritatea este să-i protejăm. Știu că va fi un efort mare din partea Guvernuluo, vom merge cu programul de guvernare în paralel cu dosarele europene. În nicio țară nu este normal să prezidăm, să ne ocupăm doar de doasarele de acolo.

Faptul că susții țara și interesul țării și vrei ca țara ta să fie tratată în mod demn, toate țările vor. Nimeni nu mi-a spus acest lucru, mulți mi-a spus că am avut un discurs anti-european. Acest lucru nu m-a împiedicat să-mi susțin țara.

Amnistie și grațiere

Au existat discuții legate de acest aspect, dacă dau amnistia și grațierea, mai mulți ambasadori, multe lucrurile din care le spuneau erau dezinformări. Că dăm pentru anumiți oameni. Dai o lege pentru că așa crezi că este normal. Au zis că pe 19 decembrie vreau să dau. Le-am zis că nu am un proiect. Am încredere în toți miniștri mei, dar un act nu-l stabilește premierul, citesc acel act normativ ca să-mi fac o imagine. Foarte mulți vedeau deja un act normativ, că scapă violatorii, nu o să permit așa ceva. Nu am discutat cu ministrul Justiției despre acest act normativ.

Culisele vizitelor externe

Toate întâlnirile au fost importante, m-am dus cu stres, să te întâlnești cu Netanyahu, lucrurile pe care mi le-a spus, le-am luat ca model de comportament în politică. Întâlnirea cu regele Spaniei foarte importantă, foarte relaxată, despre sport, anumite meciuri România -Spania, o întâlnire relaxată. Întâlnirea care m-a impresionat a fost cea cu Papa, mi-a rămas în suflet. Un om cald, foarte direct, m-a întrebat de ce am vrut această întâlnire, ce probleme personale. I-am spus că mi-am dorit să-l întâlnesc, să vină în România, prezența lui ar contribui la ruperea dezbinării dintre români. La sfârșit mi-a spus că mi-am lăsat geanta, dar nu o să mai găsesc. Cică aici se ia. Pe lângă un om sufletist, are și spiritul glumei.

Despre războaie

Am aniticpat că voi avea dispute, dar că se ajunge atât de jos, nu. Nu m-am gândit că se va ajunge la jigniri, că trebuie să găsesc ceva, Un prim-ministru trebuie judecat pentru ceea ce face pentru țară, dar nu de viața personală, de aspectul fizic. Soțul știe că sunt un om puternic, că nu trebuie să fiu afectată, cel afectat trebuie să fie cel care face. Nu este fericit. Niciun membru al familiei nu e fericit când altcineva jigneste un membru. Știe că nu aș renunța, m-a încurajat pe tot parcursul lui 2018. Am momente că sunt dezamăgită, nemulțumită de ce am făcut eu, sunt perfecționistă, dar îmi spun că nu am voie să cedez, oamenii nu trebuie să fie dezamăgiți de comportamentul meu.

Moment tensionat cu Dragnea

Au fost multe momente tensionate cu preşedintele Dragnea pentru că de multe ori faptul că nu am dus la bun sfârşit anumite lucruri aşa cum ar fi trebuit sau faptul că nu ne-am încadrat în anumite termene ale foii de parcurs pe programul de guvernare au ridicat nemulţumiri din partea preşedintelui partidului şi este normal acest lucru, este un lucru de normalitate. Dar în acelaşi timp relaţia cu preşedintele Liviu Dragnea este o relaţie bună, este preşedintele partidului, noi suntem guvern politic, suntem susţinuţi de Alianţa PSD -ALDE şi eu sunt în acelaşi timp şi preşedinte executiv al partidului. Au fost şi momente când am spus nu. Au fost momente şi mi-a respectat decizia. Au spus de foarte multe ori că Guvernul e condus de Liviu Dragnea. Nu contează numele primului ministru, acelaşi lucru l-a cerut şi Guvernului Tudose, l-a cerut şi Guvernului Grindeanu, deci este un lucru de normalitate. Dar în momentul în care trebuie să acuzi pe cineva de ceva, trebuie să-i găseşti, întotdeauna trebuie să lipeşti anumite etichete. Preşedintele Dragnea nu a venit la guvern de foarte multe ori să spună "faceţi acest lucru sau nu faceţi acest lucru". Preşedintele Dragnea a cerut "Puneţi în aplicare programul de guvernare şi faceţi lucruri bune pentru cetăţeni", nu s-a implicat în deciziile pe care le luăm sau în actele normative pe care le avem pe masa Guvernului".

Pentru cine guvernează

Mă gândesc că am intrat în politică ca să fac lucruri bune, la pensionari, la tineri, oameni cu care m-am întâlnit în diaspora, mama mea care a decedat acum doi ani de zile, care îmi spunea să fiu un om bun, să te gândești la măsuri dacă sunt bune, la țara mea pe care am reprezentant-o nouă ani în UE, mă gndesc la toate lucrurile bune pe care pot să le fac. Aceste lucruri le merităm pe deplin, am pierdut timp. Când cineva vorbește de România să vorbească cu admirație. Merită să lupți. Nu trebuie să dezamăgesc femeile, pe cei care cred că se poate schimba ceva în țara asta și care au așteptat mult. NU voi schimba totul peste noapte, trebuie multă muncă, aceste lucruri să fie în beneficiul oamenilor. Pentru asta sune neobosită, știu că sunt o fire emotivă și sensibilă, dar nu o iau ca pe o parte rea, trebuie să ne gândim și la ceilalți. La finalul mandat să pot spune că am făcut ceva pentru români.

×
Subiecte în articol: viorica dancila Klaus Iohannis
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close