Antena 3 CNN Actualitate Ion Cristoiu, despre contrele şi bâlbele autorităților cu privire la monitorizarea românilor infectați cu COVID-19

Ion Cristoiu, despre contrele şi bâlbele autorităților cu privire la monitorizarea românilor infectați cu COVID-19

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 19:27 01 Noi 2020 Modificat la 19:27 01 Noi 2020
Ion Cristoiu, despre contrele şi bâlbele autorităților cu privire la monitorizarea românilor infectați cu COVID-19
Sursa foto: Antena 3

Monitorizare persoanelor depistate cu SARS-CoV-2 ar urma să ajute autorităţile să ştie în fiecare moment unde se află cei infectaţi cu COVID-19. Anunțul a fost făcut de noul primar al Capitalei, Nicușor Dan.

''Ministerul Sănătăţii a implementat sau este în curs de implentare a acelui sistem informatic care să permită localizarea persoanelor infectat în timp real'', a spus Nicuşor Dan.

Premierul Ludovic Orban s-a arătat sceptic faţă de o asemenea aplicaţie

Premierul a spus duminică că sistemele de monitorizare a bolnavilor de COVID-19, a spus că ''aceste sisteme sunt foarte contestate. Ele au fost aplicate în unele țări, mai puțin în UE. Presupune un acord din partea fiecărui pacient să își instaleze aplicația, iar dacă un cetățean nu vrea să instaleze aplicația, nu avem nicio posibilitate legală de a-l determinat să o facă”, a declarat premierul.

Ulterior, într-un cadru restrâns, primarul general al Capitalei şi-a nuanţat declaraţia.

Nicuşor Dan le-a explicat jurnaliştilor că de fapt a vrut să facă referire la un sistem realizat de STS care ar reuni datele fişelor de monitorizare de la medicii de familie şi DSP.

Sistemul ar urma să funcţioneze la nivel naţional pentru a depista zonele în care rata de infectare cu SARS-COv-2 are de 3 cazuri la mia de locuitori.

Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat în exclusivitate la Antena 3 declaraţia făcută de Nicuşor Dan.

''Nu la aplicația asta este controversă, ci la aplicație folosită de chinezi. Adică, ai pe telefonul mobil o aplicație care spune dacă ești sau nu bolnav și în China nu te poți urca nici măcar în metrou pentru că e un senzor acolo și arăți aplicația. 

Cristoiu: Şi el stă sub semnul alegerilor!

Dar nu sunt alegeri? (...) Apropo de ce spune Nicuşor Dan, cred că şi el stă sub semnul alegerilor, penru că după părerea mea ca om mai bătrân apare cam des. Deja el nu a luat de două-trei zile şi în mod normal, un primar care vrea să facă ceva stă vreo săptămână şi nu vorbeşte. El nu a intrat bine în Primărie şi are vreo 20 de conferinţe de presă. E mult!'', a spus Ion Cristoiu.

×
x close