Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a anunțat că a avut o discuție telefonică cu șeful armatei române, generalul Gheorghiță Vlad. Cei doi au discutat despre incursiunile dronelor rusești în spațiul aerian al României.
„Am avut o conversație la telefon cu șeful Statului Major al armatei române, generalul Gheorghiță Vlad. Am discutat despre situația actuală din zona frontului și despre lucrurile vitale de care are nevoie armata ucraineană. Am discutat alte aspecte de interes reciproc, în special în contextul cooperării în privința combaterii amenințărilor legate de traversarea frontierei româno-ucrainene de către mijloacele aeriene ale agresorului rus”, a spus Sîrski într-o postare publicată pe contul său de Facebook.
Ministerul român al Apărării nu a publicat, până la această oră, nicio informație despre discuția telefonică dintre Gheorghiță și Sîrski.
„Am mulțumit personal generalului Gheorghiță Vlad, conducerii României și poporuliu român pentru sprijinul politic neclintit acordat Ucrainei și ajutorului militar acordat țării noastre, cooperării îndelungate în interesul apărării Ucrainei și protejării democrației în Europa și în lume”, a spus șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski.
NATO a anunțat că va desfășura în România un sistem avansat de supraveghere aeriană, pentru a întări capacitatea de avertizare timpurie și reacție rapidă a țării noastre și a combate viitoarele amenințări aeriene venite din partea dronelor Rusiei.
Antrenarea militarilor români și polonezi pe acest sistem va fi făcută cu „sprijinul Ucrainei” și va începe de săptămâna viitoare.
Săptămâna trecută, o dronă rusească a survolat spațiul aerian al României timp de aproximativ 50 de minute, fără a fi doborâtă. Conform MApN, piloții români de F-16 au primit „autorizarea” de a doborî drona însă „au decis să nu deschidă focul”.